Somnul… Ce este atât de grozav la el? Ei bine, totul! Un somn de calitate în timpul nopții este esențial din atât de multe motive! Fără el, putem observa simptomele care apar – o minte încețoșată, lipsa energiei și oboseala. Dar lipsa unui somn reconfortant, profund, poate avea un impact negativ asupra digestiei, hormonilor, răspunsului la stres și altele.
Află care sunt cele 5 sfaturi pentru a putea beneficia de somnul de care ai nevoie:
Planificarea unui somn reconfortant (Somnul Paleo)
Dormi de la 9 seara până la 5 dimineața. Sau de la 10 seara până la 6 dimineața, dacă așa ți-e mai bine. Pentru multe persoane poate părea un lucru absurd de încercat, dar poate ajuta enorm. Motivul este acela că în orele apropiate de miezul nopții, ficatul are tendința de a se regenera. Dacă dormim în perioada aceea, atunci somnul va avea un efect dublu reconfortant. Pe de altă parte, dacă adormim la miezul nopții sau chiar mai târziu, vom pierde acel somn reconfortant. Să privim acest aspect din punct de vedere paleo: este aproape de ora la care oamenii au adormit de milioane de ani, și este de așteptat ca și noi să continuăm acest tipar.
Plante pentru somn
Ai grijă dacă iei somnifere sau plante care te ajută să dormi, deoarece, deși uneori poate funcționa, folosirea lor pe termen lung te va împiedica să te odihnești pe deplin. Este mai bine să consumi plante reconfortante, antistres, care te pot ajuta și în privința somnului. Astfel, când te trezești vei simți că a avut un efect dublu reconfortant. Ashwagandha din ORGANIC INDIA Tulsi Sleep este o plantă care ajută la somn, dar are și un profund efect reconfortant.
Spațiul în care dormi
Poate pare că odată ce închizi ochii, nu mai contează dacă te afli într-un loc zen, perfect, sau într-un spațiu foarte dezordonat sau aglomerat. Potrivit Yoga, Ayurveda și Feng Shui, dormitul într-un spațiu fără dezordine și neaglomerat, un spațiu folosit doar pentru somn și sex, te va ajuta să ai un somn profund și reconfortant. Fă un templu al somnului special pentru tine! Îl meriți! Până la urmă, somnul înseamnă o treime din viață.
Poziția în care dormi
Un alt truc pe care îl putem învăța din Yoga, Ayurveda și Feng Shui este acela că dacă dormim cu capul spre sudul magnetic, vom crește profunzimea somnului și va deveni mai reconfortant. Motivul pentru care se întâmplă acest lucru este acela că astfel ne aliniem cu fluxul natural al pământului, rezultând mai mult timp într-un somn adânc și reconfortant. Iar dacă dormi cu capul spre partea de nord, vei avea un somn mai puțin profund, în cazul în care dorești să practici yoga pentru somn, ca yoga Nidra, visatul lucid etc. Mii de teste realizate de Institutul Monroe confirmă această înțelepciune antică.
Întreruperea somnului
Dacă durează câteva ore să te trezești cu adevărat, atunci întârzierea aceasta va diminua abilitatea reconfortantă a acelui somn din timpul nopții, precum și pe cea a somnului din noaptea următoare. În acest caz, oamenii sunt sfătuiți să se trezească și să practice o scurtă meditație, după care să „distrugă somnul” intrând în apă rece. Desigur, un râu de munte este ideal, dar în locul lui poate funcționa și un scurt duș cu apă mai rece sau să te speli pe față cu apă rece.
Poate fi dificil la început să te obișnuiești cu dușurile reci, dar dacă nu ai interdicții din partea medicului, vei descoperi că este benefic un astfel de duș pentru mintea, spiritul și inteligența ta. Și este bine să fii treaz când ești treaz.
Noi, oamenii, ca o minte colectivă, am avea nevoie de mai mult somn reconfortant. Noapte bună, prieteni! Un somn dulce, fără vise!