6 trucuri prin care să alegi un ceai prietenos cu mediul

Când este vorba despre protejarea Mamei Natură, nu sunt multe persoane care se gândesc și la un ceai prietenos cu mediul. Știai că, după apă, ceaiul este a doua băutură consumată pe Glob? Cultivarea materiei prime pentru ceai și producerea acestuia sunt surse importante de venit pentru țările în dezvoltare. Și, chiar dacă acest lucru este pozitiv la prima vedere, potrivit unui raport al ONU companiile producătoare de ceai nu au o reputație prea bună în ceea ce privește modul în care îi plătesc și îi tratează pe angajați.

În plus, la fel ca numeroase alte culturi din țările în dezvoltare, cele de ceai au nevoie de spații deschise, ceea ce poate conduce la despăduriri, cu consecințe grave asupra ecosistemelor, dar și la utilizarea excesivă a pesticidelor. Spre exemplu, DDT, care a fost interzis în SUA, încă se folosește în unele țări în agricultură și pentru controlul malariei. Această substanță se acumulează și în plantele din care se obține ceai. De aceea, să alegi un ceai prietenos cu mediul este extrem de important pentru sănătatea noastră și a planetei.

Care sunt criteriile în funcție de care un ceai poate fi considerat prietenos cu mediul?

Din păcate, este dificil să găsești un ceai prietenos cu mediul în supermarket sau în magazinele care comercializează hrană sănătoasă. Vestea bună este că există câteva criterii simple pentru a putea identifica un asemenea ceai.

Nu toate companiile producătoare de ceai îndeplinesc aceste criterii. Odată ce reușești să înțelegi diverse aspecte care influențează mediul, comunitățile și sănătatea, vei fi capabil/ă să faci alegerea cea mai bună, raportându-te la contextul dat și la valorile în care crezi.

6 trucuri care te ajută să alegi un ceai prietenos cu mediul

Alege ceai în pliculețe lipsite de plastic

Numeroase ceaiuri sunt ambalate în pliculețe care conțin compuși precum polipropilena, un tip de plastic. De aceea, de fiecare dată când îți faci un ceai, în acesta ajung milioane de particule de microplastic. În plus, odată ce pliculețele sunt aruncate sau reciclate, plasticul se întoarce în mediul înconjurător, creându-se un cerc vicios. ORGANIC INDIA nu utilizează plastic pentru pliculețele de ceai. Există câteva modalități de a evita plasticul, una dintre acestea fiind și să cauți ceaiuri ambalate în pliculețe confecționate numai din hârtie- preferabil din hârtie nealbită. Dacă nu ești sigur/ă, întreaba producătorul câte pliculețe de ceai conțin polipropilenă. De asemenea, evită pliculețele care au aspect lucios, ca de nylon, întrucât este o dovadă că în ele se regăsește plastic. Altă soluție este să utilizezi ceaiuri care nu sunt la pliculeț.

Folosește ceaiuri vrac

Ceaiul se consumă de mii de ani, dar pliculețele în care se pune sunt o invenție nouă. Unul dintre beneficiile ceaiului vrac este că poți să ai un control mai bun asupra tăriei sale, dar există și alte avantaje, cum ar fi: adesea are un preț mai convenabil decât cel la pliculețe, conduce la mai puțină risipă și se elimină riscul ca în băutura ta să ajungă microplastic sau alte substanțe chimice.

Pentru a prepara ceai la vrac poți folosi mai multe metode. De pildă, punguțele reutilizabile din bumbac, ceainicurile cu infuzor sau infuzoarele cu bilă te ajută să nu risipești nimic și să te bucuri din plin de o experiență agreabilă.

Susține companiile care cultivă ceai utilizând agricultura organică și regenerativă

Să alegi un ceai organic este un început excelent pentru a susține agricultura sustenabilă și pentru a evita utilizarea pesticidelor, erbicidelor și a insecticidelor. Astfel, caută un ceai organic obținut numai prin practicile agriculturii regenerative. Aceasta din urmă se bazează pe hrănirea și vindecarea solului prin practici precum utilizarea compostului, rotația culturilor sau utilizarea pe scară largă a culturilor de acoperire. Nu numai că aceste proceduri sunt benefice pentru plante, pentru ecosistem, pentru creșterea biodiversității, dar creează și condiții pentru ca solul să rețină cantități mai ridicate de carbon, care altfel ar fi fost eliberate prin tehnici de agricultură convenționale.

Încă de la începuturile sale, ORGANIC INDIA s-a anagajat să urmeze practicile agriculturii regenerative. Practic, toate plantele, inclusiv cele pentru ceaiuri, provin din zone din India în care se practică agricultura regenerativă, iar pe parcursul acestui an se urmărește și obținerea certificării ROC („Certificare Organic Regenerativ”).

Optează pentru ceaiuri provenite de la companii care investesc în tehnologiile verzi

O companie producătoare de ceaiuri prietenoase cu mediul nu se concentrează doar pe ingredientele acestora. Ea analizează și modul în care activitatea sa are impact asupra mediului, asupra angajaților și asupra comunităților. Cele două certificări țin de această preocupare sunt LEED și certificatul de companie tip B Corp.

Certificarea LEED presupune responsabilitate pentru mediu atât în ceea ce privește designul sediului companiei, cât și în ceea ce privește condițiile asigurate acolo. Iată câteva exemple în acest sens: alegerea atentă a locației și a designului sediului, modul în care se utilizează apa și energia, utilizarea materialelor ecologice pentru mobilier și finisaje, managementul deșeurilor, calitatea mediului din interiorul companiei, inovația în ceea ce privește construcția și designul sustenabil.

O certificare B Corp impune stimularea unei afaceri care să atingă cel mai înalt nivel al performanței din punct de vedere social, economic și al protejării mediului.

Lipsa organismelor modificate genetic

În general, ceaiurile fără adaos de arome nu conțin culturi modificate genetic precum porumbul, soia sau rapița. În schimb, cele cu arome pot conține alimente modificate genetic, spre exemplu papaya, alfalfa, zahăr din sfeclă modificată genetic, lecitină din soia- utilizată de obicei în adaosul de arome „naturale” sau „artificiale”. Există motive bine întemeiate ca să eviți organismele modificate genetic. Pe scurt, acestea se referă la: culturile nu sunt naturale; semințele sunt prelucrate (ceea ce îi pune pe fermierii din țările sărace în situații periculoase din punct de vedere legal și financiar); semințele sunt tratate din abundență cu pesticide foarte toxice, periculoase, despre care nu se știe exact ce efecte au pe termen lung pentru oameni și pentru planetă.

Ca să ocolești organismele modificate genetic, achiziționează doar ceaiuri organice, fără arome sau care au arome obținute din plante, fructe și mirodenii pure, preferabil cu inscripția care să ateste faptul că au fost verificate în ceea ce privește lipsa organismelor modificate genetic. Ceaiurile cu Tulsi de la ORGANIC INDIA sunt lipsite de organisme modificate genetic și conțin plante 100% certificate organic. Acest lucru înseamnă că în niciun stagiu al producției nu se folosesc fertilizatori sintetici sau pesticide. Mai mult decât atât, plantele provin exclusiv de la agricultorii care colaborează cu această companie, fiind cultivate, recoltate și procesate prin metode unice, menite să le păstreze calitățile.

Alege ceaiuri de la companiile ce sunt adeptele comerțului echitabil

Pe fondul creșterii popularității ceaiului în țările în dezvoltare, este foarte important să ții cont și de practicile unei anumite companii. Certificarea comerț echitabil, care presupune ca materiile prime să aibă un preț cu cel puțin 15% mai mare decât cel folosit în mod obișnuit pentru comercializare, este un criteriu de luat în seamă. În același timp, există companii care au făcut un pas înainte și obișnuiesc să-i susțină direct pe producători oferindu-le apă curată, acces la servicii medicale și salarii corecte.

Cu toate acestea, chiar dacă o companie nu deține o asemenea certificare, nu înseamnă că nu face suficiente eforturi pentru furnizorii săi. Când nu știi spre ce să te orientezi, interesează-te de istoria și de povestea companiei pentru a vedea cum lucrează cu practicile care țin de comerțul echitabil.

Îți imaginezi cum s-ar putea schimba lumea dacă fiecare dintre noi ar utiliza un ceai prietenos cu mediul?

Deși nu pare foarte semnificativ la prima vedere, să ții cont chiar și de două sau trei dintre criteriile menționate când îți achiziționezi ceaiul va face o mare diferență. Împărtășește aceste informații cu o altă persoană care îndrăgește ceaiul și vom avea astfel șansa de a ne aduce o contribuție extraordinară la crearea unei planete mai sănătoase.

Dorinta de a ajuta cat mai multi oameni sa descopere “Adevarata Stare de Bine” a dat nastere companiei ORGANIC INDIA. Suntem ghidati de valori puternice – integritate, respect pentru natura, respingerea compromisurilor – si am inteles ca, prin deciziile si prin actiunile noastre, avem posibilitatea de a imbunatati viata tuturor.

Credem in misiunea noastra de a fi un “Vehicul al Constiintei”, o sursa de fericire si echilibru. Credem in forta naturii si in puterea vindecatoare a plantelor medicinale indiene. Credem in alegeri constiente, in ORGANIC, in nevoia de natural! Pentru tine si pentru Planeta!

Iti multumim ca ai incredere in ORGANIC INDIA! Alegerile tale constiente si determinarea de a trai in armonie cu natura construiesc impreuna, zi de zi, calea spre „Adevarata Stare de Bine”.

ORGANIC INDIA – True Wellness