Există o plantă considerată de primă clasă în rândul adaptogenilor tonici din cadrul unuia dintre cele mai grozave sisteme medicale bazate pe plante din lume, iar aceasta poate fi comparată cu unii dintre cei mai vestiți tonici, cum ar fi ginsengul (Panax ginseng), astragalus (Astragalus membranaceus), dang gui (Angelica sinensis), ciuperca reishi (Ganoderma lucidum) și suma din America de Sud (Pfaffia paniculata), toate acestea fiind foarte apreciate de generații pentru abilitatea de a crește vitalitatea, energia, rezistența, promovând longevitatea și întărirea sistemului imunitar fără a stimula resursele organismului.
De fapt, are capacitatea de a hrăni sistemul nervos, de a contracara anxietatea și stresul, promovând o stare de calm. Aceeași plantă are și proprietăți antiinflamatorii, fiind recomandată pentru ameliorarea artritei și a afecțiunilor reumatice. Ca și cum toate acestea nu ar fi de ajuns, Withania somnifera, cunoscută mai ales sub numele de ashwagandha, a devenit din ce în ce mai cunoscută și își are locul printre cele mai vestite plante cu proprietăți tonice.
În 1978, ca parte a unei călătorii prin India, am avut oportunitatea să stau timp de trei săptămâni într-un sat din sudul Indiei, în afara orașului Bangalore. Într-o zi, alături de gazda mea am făcut o plimbare la apusul soarelui pe un drum prăfuit, alături de un câmp cultivat cu orez, iar aceasta, cunoscându-mi interesul pentru plantele indiene și pentru sistemul tradițional de medicină Ayurveda, mi-a arătat câteva plante ce creșteau la marginea câmpului respeciv, printre care se afla și ashwagandha. Am fost foarte entuziasmat să văd această plantă remarcabilă pe care o studiasem recent cu ajutorul mai multor publicații din Statele Unite. Mi-am făcut obiceiul să mă plimb în preajma câmpului de orez și să culeg câteva semințe provenite de la fructe roșii pentru a le aduce înapoi la reședința mea și la școala de plante din Santa Cruz, numită Grădina din Sanjivani.
Aceste demersuri au avut loc la începutul carierei mele și pe atunci eram atât de legat de identitatea mea de specialist în plante, încât mă întrebam adesea dacă aș putea să profesez în acest domeniu într-o țară în care plantele indigene nu îmi erau familiare. Până atunci, în satul în care am stat, ashwagandha și neem erau singurele plante de acest fel pe care le cunoșteam. Mulți săteni, înțelegând acesti lucru, dorind să-l întâlnească pe vizitatorul din America, auzind că eram preocupat de ideea de a vindeca, au venit la locul în care stăteam căutând un sfat pentru diverse probleme. Din fericire, majoritatea acestora erau cronice fiind legate de procesul de îmbătrânire și s-a întâmplat ca singura plantă indigenă, pe care o cunoscusem recent, ashwagandha, să fie perfectă pentru ele.
Una dintre cele mai importante lecții pe care le-am învățat din această experiență a fost că să fii medic specialist în medicina naturistă presupune mai mult decât să cunoști anumite plante. Înseamnă și să ai abilitatea de „a gândi precum un specialist în plante”, să fii mereu vigilent și receptiv la darurile pe care natura le oferă pretutindeni sub forma plantelor și a înțelepciunii folosirii lor.
Un bărbat în jurul vârstei de 80 de ani a venit la mine plângându-se de dureri cronice în zona inferioară a spatelui și a cotului. L-am îndrumat către noua mea descoperire, ashwagandha și acesta i-a rugat pe fiii lui să-i aducă niște rădăcini pentru a prepara un ceai. Trei zile mai târziu, a venit să-mi mulțumească întrucât se simțea deja mai bine. Un copil suferea de o reacție adversă la un vaccin recent, anti-poliomielitic. Brațul în care i se efectuase vaccinul cu câteva luni în urmă era flasc și malformat în lipsa dezvoltării corespunzătoare. Sătenii spuneau că de fiecare dată când corpul medical vizita satul pentru a face vaccinuri se ajungea la situații asemănătoare. Mă gândeam că și în societăți precum sunt cele din lumea occidentală pot avea loc astfel de evenimente, dar că vecinii noștri nu au aceleași reacții întrucât viețile noastre sunt atât de diferite față de cele dintr-un sat din sudul Indiei. Încă o dată ashwagandha a fost perfectă și pentru dezvoltările deficitare din timpul copilăriei.
Un băiat în jurul vârstei de 14 ani a fost adus la mine cu bronșită cronică. După ce a luat ashwagandha timp de numai o săptămână, s-a vindecat complet. Trebuie să mărturisesc faptul că am fost puțin nervos din cauză că devenisem cunoscut drept „doctorul specializat în plante din America”. Cu toate acestea, nimănui nu i-a păsat de asta și toți aveau rezultate pozitive de pe urma ashwagandhei. M-am consolat mai târziu cu teoria faimoasă a Dr.Christopher: „Este mai bine să cunoști bine o plantă decât să ai cunoștințe superficiale despre mai multe”.
În timpul șederii mele în India, am avut oportunitatea să prescriu ashwagandha pentru o gamă variată de probleme, de la impotență, pentru care Withania este potrivită, până la scurgeri vaginale cronice. Pentru multe dintre ele nu am mai fost acolo ca să observ direct rezultatele, dar mai târziu mi s-a spus că toate persoanele cărora le-am recomandat planta au avut parte de îmbunătățiri semnificative sau au scăpat definitiv de o problemă de sănătate cronică.
Interesant, persoanele respective nu și-au dat seama că le-am recomandat tuturor aceeași plantă. De fapt, era vorba despre cea cu care toți erau foarte familiarizați. Este curios că observasem, trăind în apropierea indienilor Karok din nordul Californiei, că unii dintre ei se lăsaseră seduși de medicina occidentală, dar că apreciau când le era reamintit, în special de către specialiști dintr-o țară precum SUA, de efectele mai puternice și mai sigure ale medicinei lor tradiționale. Exceptând efectul placebo, se pare că faptul că eu le-am recomandat ashwagandha făcea ca efectele acesteia să fie percepute drept mai puternice.
Trei luni mai târziu am revenit în Grădina din Sanjivani din Santa Cruz și am plantat semințe de ashwagandha. Am fost uimit de cât de repede au germinat și am continuat să le reînsămânțez an de an în zona din preajma râului San Lorenzo, mult timp după ce m-am mutat de acolo. În ciuda acestui demers, era necesar ca nimeni să nu fie îngrijorat de faptul că aceasta ar fi devenit o plantă invazivă. De fapt, acest proces este la fel de controlat ca și la un alt reprezentant faimos, din familia Solanaceae, ce se aseamănă cu roșiile.
Peste ani am sesizat cum plantele devin mai complexe, având proprietăți opuse, la fel cum se întâmplă și cu ashwagandha, toate fiind în general cele mai puternice și cele mai folositoare. Precum alți tonici, Ashwagandha are și ea proprietăți antiinflamatorii, anti-artrită, anti-anxietate și proprietăți afrodiziace.
Pentru specialiștii în plante acest lucru este ciudat întrucât există și plante dintre care fac parte și cunoscutele belladonna și henbane, cu proprietăți antiinflamatorii, dar toxice, nefiind cunoscute pentru proprietățile de tonic nutritiv. Acest aspect încadrează cu siguranță ashwagandha în rândul unora dinte cele mai paradoxale plante. Probabil că și de aceea nu a fost tratată cu aceeași stimă cu care au fost tratate alte plante tonice menționate anterior.
Mai este și un alt aspect practic semnificativ legat de ashwagandha. Multe plante cu proprietăți tonice, așa cum este ginsengul de exemplu, cer condiții speciale și au nevoie de mai mulți ani pentru a-și dezvolta astfel de proprietăți (de exemplu, ginsengul are nevoie de 7 ani). Ashwagandha este unică în calitatea sa de tonic, fiind foarte ușor de cultivat și este gata de recoltat după numai 1 an. Acest fapt presupune că dacă ashwagandha ar fi folosită mai mult, ar putea să mai diminueze amenințarea cu dispariția a altor plante foarte populare cum ar fi ginsengul sălbatic (Panax quinquefolium), Goldenseal (Hydrastis canadensis), suma (Pfaffia paniculata) și papucul-doamnei (cypripedium pubescens). Nu înseamnă însă că se spune că orice plantă cu efect tonic poate fi înlocuită cu o alta, dar prea des, din cauza promovării comerciale excesive, oamenii sunt tentați să folosească prea mult anumite plante, folosind greșit specii de plante amenințate în scopuri pentru care alte plante, obișnuite, ar putea fi mai eficiente.
Proprietățile unice ale ashwagandhei, prin comparație cu un tonic energizant precum ginsengul sau codonopsis, sunt mai adecvate pentru a calma mintea, pentru a ușura artrita și pentru a stimula energia sexuală. În schimb, ginsengul și codonopsis (Codonopsis pilosula este cunoscut și ca „ginseng bastard”, fiind un substitut mai blând al acestuia) sunt mai de efect pentru energie redusă provocată de slăbiciunea de la nivel digestiv. Astragalus, clasificat drept un alt Qi sau un alt tonic în cadrul medicinei tradiționale chineze, este mai puternic în calitatea sa de tonic pentru imunitate. Din nou, aceste proprietăți se regăsesc și la ginseng, la codonopsis și la ashwagandha, dar sunt indirecte datorită efectelor asupra altor sisteme fiziologice. Ashwagandha este de asemenea folosită și pentru a întări sistemul reproducător feminin, fiind combinată și cu alte plante tonice precum shatavari (Asparagus racemosa), dar planta chineză dang gui (Angelica sinensis și A. acutiloba), celebră pentru capacitatea sa de tonic al sângelui, este în special benefică pentru anemie și menstruații neregulate. Unicitatea Ashwagandha este că aceasta dă rezultate prin întărirea sistemului nervos și prin stimularea hormonilor de reproducere.
Cunoscută în limba engleză și drept „cireșul de iarnă”, ashwagandha este una dintre cele mai valoroase plante din sistemul medical Ayurvedic. În cadrul altei călătorii din India am întâlnit câțiva medici Ayurvedici și conducători de farmacii Ayurvedice vestite. Am hotărât să le pun o întrebare care mi-a fost adresată adesea „Care crezi că este cea mai valoroasă plantă Ayurvedică?” Va veni cu siguranță răspunsul potrivit căruia Ashwagandha este cel puțin la fel de bine privită în cadrul medicinei Ayurvedice așa cum este privit ginsengul în medicina tradițională chineză.
Pentru a aprecia utilizările tradiționale și proprietățile ashwagandha, este necesar să se realizeze o scurtă descriere a sistemului medical Ayurvedic. Ayurveda, a cărei denumire se traduce prin Știința Vieții, este probabil cel mai vechi sistem de vindecare naturală din lume. Datând de mai multe milenii, se pare că este cel puțin la fel de vechi precum sistemul tradițional al medicinei din China, cu siguranță fiind la originea medicinei tibetane, a medicinei Tibb din Orientul Mijlociu și a vechiului sistem medical greco-roman. Aproape suprimată din cauza ocupației engleze a Indiei din secolele al XIX-lea și al XX-lea, Ayurveda face pași importanți în acceptarea în statele din universul occidental.
Ayurveda se bazează pe sistemul celor Trei Doshe sau a celor Trei Umori, clasificate acum mai multe secole, mergând chiar mai departe de anticul sistem tradițional al medicinei chineze și ca bază a medicinei tradiționale tibetane, a celei Tibb din Orientul Mijlociu sau a medicinei Unani, ce formează o mare parte din baza medicinei greco-romane străvechi. Aproape eliminată în timpul ocupației engleze din secolele trecute, Ayurveda câștigă din ce în ce mai mult teren în multe state occidentale.
Ayurveda se sprijină pe sistemul Doshelor sau a celor Trei Umori, ce clasifică și constituțiile individuale ale oamenilor, bolile, plantele și alte remedii ce nu sunt bazate pe plante și terapiile potrivit încadrării în Vata (aer sau orientarea spre nervi), Kapha (apa sau tipologia legată de mucus) sau Pitta (tipologie ce ține de foc). Plantele care sunt iuți, acre sau sărate stimulează focul, cele care sunt astringente și amare stimulează aerul din Vata sau umorile legate de nervi, plantele ce sunt dulci, sărate și acre stimulează apa din Kapha sau mucusul. În schimb, plantele care sunt dulci, acre și sărate ameliorează Vata- aerul, ceea ce înseamnă că au o afinitate specială pentru sistemul nervos. Plantele astringente, dulci și amare ameliorează focul din Pitta, însemnând că sunt calmante și antiiflamatorii. În sfârșit, plantele care sunt picante, amare și astringente, ameliorează apa din Kapha, ceea ce înseamnă că vor avea tendința să crească focul digestiv, să elimine și fluidul excesiv din sistem, incluzând aici îndepărtarea grăsimii din corp și împiedicarea acumulării colesterolului și altor depozite de grăsime pe vene și artere.
Întrucât calitatea principală și aroma ashwagandhei este pătrunzătoare și iute, este un indiciu al faptului că încălzește, intensifică metabolismul, stimulează digestia, curăță mucusul, îmbunătățește circulația. Spre deosebire de medicina tradițională chineză, Ayurveda identifică și o aromă secundară post-digerare, în cazul ashwagandhei aceasta fiind dulce. Ca urmare, aroma dulce post-digerare reprezintă proprietățile puternic nutritive, hormonale și abilitatea de a întări și de a hrăni sistemul nervos.
O transformare mai profundă a mâncării are loc după 7 zile. Aceasta are loc când hrana este transformată în sânge. Doar după o lună, cea mai rafinată esență din hrană ajunge în spermă. Este momentul în care ashwagandha ajunge la proprietățile sale afrodiziace.
În sistemul medical tradițional chinezesc, ashwagandha ar fi folosită ca un tonic renal Yang pentru că are proprietăți de încălzire, dar și afrodiziace. Din acest punct de vedere, acționează mai profund decât alte plante, cum ar fi yohimbe din Africa, muira puama din America de Sud sau mai blânda damiana din America Centrală.
Aroma distinctivă, ca de pământ, a ashwagandhei, se datorează prezenței anumitor lactone steroidale sau Withanolide. Datorită caracteristicilor acestora rezultă mirosul ei, care în limba sanscrită înseamnă „similar mirosului unui cal”. În timp ce mare parte dintre plantele medicinale nu sunt apreciate sau cunoscute pentru mirosul lor, ashwagandha este apreciată printre acestea, fiind foarte puțin atractivă din acest punct de vedere. Din fericire, este posibil ca ashwagandha să fie introdusă în pastile, capsule sau extracte alcoolice, mai ușor de acceptat de majoritatea persoanelor.
În mod tradițional, plantele sunt clasificate organoleptic potrivit mirosului, aromei, texturii, formei și chiar culorii lor. Această metodă a fost folosită de specialiștii în plante din vremurile mai vechi pentru a se ajunge la o recunoaștere a biochimiei unice și a acțiunilor terapeutice. De puțin timp metoda a fost înlocuită cu analize complexe de laborator. Aroma post-digerare a ashwagandhei nu prea este identificată din punct de vedere senzorial, dar acest lucru se întâmplă întrucât ea are proprietăți tonice și nutritive. Clasificarea plantelor, a alimentelor și a substanțelor din punct de vedere al aromei nu este bazată întotdeauna pe experiențele senzoriale individuale, ci se face în conformitate cu un rol.
Persoane diferite vor avea reacții diferite, dar pentru majoritatea prima reacție legată de administrarea de ashwagandha chiar și pentru câteva zile este creșterea nivelului de căldură din corp și mai multă energie. Așa cum s-a constatat, aceste transformări pot duce la creșterea libidoului. Din acest motiv, un tonic precum ashwagandha sau ginseng sunt adesea prescrise pentru adolescenți obișnuiți și relativ sănătoși sau pentru persoanele cu vârsta sub 40 de ani. Având în vedere indicațiile ei pentru semnele de oboseală cronică și a deficiențelor, ashwagandha este potrivită pentru persoanele de toate vârstele. Pentru asemenea probleme este bine să se ia ashwagandha sub formă de pudră sau ca extract alcoolic cu apă călduță cu lapte și miere.
Așa că de ce există numeroase persoane care nu știu despre ashwagandha și nu o folosesc? În special pentru că încă nu este utilizată pe scară largă în cadrul industriei de suplimente alimentare din Occident. Un alt motiv se leagă de faptul că mulți specialiști, inclusiv majoritatea specialiștilor în medicina naturistă de aici, nu înțeleg și nu apreciază încă pe deplin proprietățile diametral opuse și terapeutice ale acestei plante valoroase. Suplimentele se vând cu succes în momentul în care industria se concentrează asupra unui anumit atribut al unei substanțe pentru a-l populariza. Din păcate, acest lucru s-a întâmplat cu numeroase plante, precum este spilcuța sau sunătoarea, ambele având mult mai multe proprietăți terapeutice decât acelea pentru care au devenit renumite.
Problema marketing-ului legat de plante pune anumite rezerve serioase printre specialiștii în domeniu, nu numai pentru că se creează o cerere pentru o anumită plantă amenințată cu dispariția, așa cum este de exemplu cazul plantei Goldenseal (Hydrastis canadensis), al Ginsengului American (Panax quinquefolium), al Oshei (ligusticum porteri) sau al Papucului- Doamnei (Cypripedium pubescens), dar și pentru că există dorința de a se crea extracte concentrate care să amplifice efectele similare cu cele ale medicamentelor. Acesta este cazul plantei chinezești ephedra, cunoscută și sub denumirea de Ma Huang, ce conține alcaloizi similari epinefrinei și pseudo-epinefrinei, care sunt foarte similari adrenalinei. Planta este în mod tradițional una dintre cele mai indicate plante pentru ameliorarea astmului. Cu toate acestea, mergându-se în direcția creșterii concentrării compușilor săi, ea are proprietăți similare meta-amfetaminei, mizându-se pe așa ceva pe piața suplimentelor alimentare în calitate de pastile stimulatoare, de formule indicate în diete sau în chiar în cadrul unor formule menite să creeze tulburare la nivel mental. Când este prelucrată în acest fel, Ma Huang se transformă mai degrabă într-un risc pentru sănătate decât într-un beneficiu. În urma unor reacții adverse, folosirea tradițională a plantei este în pericol ca urmare a restricțiilor legale.
Având în vedere marketing-ul exagerat, efectele afrodiziace ale ashwagandhei pot fi valorificate prea mult în comparație cu alte proprietăți. Planta ar trebui să fie considerată ca o soluție de primă mână pentru problemele asociate procesului de îmbătrânire. Acest fapt se referă la utilizarea ei pentru prevenirea și ameliorarea demenței senile și a Bolii Alzheimer, precum și în ceea ce privește scăderea energiei și artrita.
Alte proprietăți importante ale ashwagandhei includ folosirea sa tradițională ca o alternativă pentru detoxifiere, are rol antiinflamator, antiseptic, antitusiv (alină tusea), de stimulare a apetitului (când este luată în doze mici), de sedativ și are efecte anti-îmbătrânire.
Ashwagandha este specifică pentru o gamă largă de afecțiuni precum sunt inflamațiile din artrite, pentru anxietate, insomnie, afecțiuni respiratorii cum este emfizemul, bronșită astmatică, tusea, pentru tulburări nervoase, pentru probleme ginecologice, în special când este vorba despre infertilitatea masculină și feminină, pentru impotență. În afară de acestea, Ashwagandha ar trebui luată în calcul pentru afecțiuni ce compromit sistemul imunitar, cum ar fi TBC și SIDA, boli respiratorii cronice, simptome degenerative ce țin de îmbătrânire, creștere deficitară, afecțiuni neurologice cronice, mai ales anxietate, nervozitate, depresie și insomnie, digestie defectuoasă, retenție de apă cauzată de diminuarea funcționării metabolismului și pentru un nivel scăzut al libidoului.
Alte specii și părți ale plantei care sunt folosite
Până acum, toată discuția a fost despre folosirea rădăcinii care posedă cele mai importante proprietăți tonice. Cu toate acestea, frunzele amare sunt folosite ca hipnotic în tratamentul alcoolismului și pentru relaxarea spasmelor pulmonare în vederea ameliorării astmului și a emfizemului. Frunzele pot fi utilizate și pentru cataplasme antiinflamatorii ce se aplică pentru arsuri și carbunculi. În privința utilizării interne, așa cum se întâmplă și cu alte plante foarte amare, sunt bune pentru eliminarea viermilor intestinali. Semințele fructelor au proprietăți diuretice și pot fi folosite pe post de substitut al cheagului pentru prinderea laptelui.
De la Ashwagandha Coagulans, o specie înrudită și adulterant ocazional, se folosește cu precădere sâmburele din capsulele semințelor, ce conțin withanin, similar cheagului destinat prinderii laptelui. „Cam o lingură de amestec de semințe este suficientă pentru a coagula un galon de lapte cam într-o jumătate de oră”. Alcoolul va distruge efectul coagulant, dar în acest scop pot fi folosite semințele uscate. Ashwagandha Coagulans este utilizată în mod terapeutic pentru proprietățile sale emetice și alterative.
Istorie, descriere și farmacologie
Folosirea ashwagandhei în sistemul medical Ayurvedic datează de mai bine 3000-4000 de ani și se raportează la învățăturile unui înțelept neprețuit, Punarvasu Atriya. Planta a fost descrisă în textele sacre din Ayurveda, incluzând Charaka și Sushruta Samhitas, unde este descrisă pe larg ca un tonic mai ales în cazul slăbirii persoanelor de toate vârstele, inclusiv a bebelușilor, stimulând funcțiile reproductive masculine și feminine. De asemenea, s-a folosit pentru inflamații, mai ales pentru cele ce țin de artrită și de alte afecțiuni reumatice, dar și ca un tonic major destinat contracarării efectelor îmbătrânirii, promovând longevitatea. Printre alte utilizări tradiționale ale plantei se regăsesc și calitatea sa de purgativ blând pentru constipația cronică și ajutor în ameliorarea glandelor inflamate.
Ashwagandha este o mică tufă din familia Solanaceae ce crește de obicei în înălțime cam 60 cm și se regăsește în mod natural în zone precum Africa, zona Mediteranei și India. Datorită răspândirii sale largi, există o varietate considerabilă în privința variațiunilor morfologice și chimice ale speciilor locale. Având în vedere proprietățile vindecătoare puternice, cu excepția fructului roșu strălucitor, este o plantă simplă. Fructul este recoltat toamna târziu, iar semințele în nuanțe de galben strălucitor sut uscate pentru a fi plantate primăvara ce vine. Specia Nagori a Ashwagandhei cultivate este mai larg răspândită, având tufe ce ating înălțimea de 1.52-2 m. Cu toate acestea, alcaloizii prezenți în speciile sălbatice și în cele cultivate sunt aceiași.
Rezervele comerciale ale plantei sunt obținute din surse sălbatice și prin cultivare. Rădăcinile plantei în vârstă de 1 an sunt recoltate din ianuarie până în martie. De cele mai multe ori se usucă întregi sau sunt tăiate bucăți transversale și uscate direct la soare. Calitatea este determinată de mărimea rădăcinii principale, dar și de culoare, miros și aromă.
Constituenții biochimici majori din ashwagandha, de la care provin proprietățile sale medicinale, se bazează pe acțiunile unor steroizi alcaloizi și a lactonelor steroidale din clasa numită withanolides. Acestea servesc drept hormoni precursori pe care organismul este capabil, când este necesar, să-i convertească în hormoni umani. Dacă există un exces dintr-un anumit hormon, hormonii precursori din plante ocupă receptorii de hormoni, fără a-i converti însă în hormoni umani, blocând astfel absorbția. În acest mod, ashwagandha, asemenea altor plante tonice, este amfoterică și poate să servească pentru a regla procese fiziologice importante, crescându-le sau diminuându-le atât cât este nevoie.
Termenul adaptogen a fost definit pentru prima dată de către ruși, ca urmare a cercetării lor intense asupra tonicului Ginseng Siberian (Eleutherococcus senticosus). Potrivit lui Brekhman, definiția unui adaptogen se bazează pe: 1) Siguranța adaptogenului pentru organism; 2) O gamă largă de activități de reglare, dar care se manifestă doar împotriva unei provocări actuale pentru sistem; 3) Acțiune prin intermediul unui mecanism nespecific, cu rolul de a crește rezistența nespecifică în fața influențelor nocive ale unei game largi de factori fizici, chimici și biologici meniți să provoace stresul; 4) Are o acțiune de normalizare în direcția unor schimbări patologice.
O plantă adaptogenă precum ashwagandha este un exemplu de primă mână, făcând parte dintr-o varietate de plante care îi permit cuiva să se adapteze unor situații marcate de stres. Acest fapt conduce la creșterea forței și rezistenței în competiții atletice, la locul de muncă și în condiții dure de mediu, de vreme.
Datorită ușurinței cu care se cultivă, nu ar fi un motiv întemeiat pentru ca majoritatea oamenilor și anumite persoane vârstnice din centre de îngrijire să nu aibă planta în grădină, care să îi ajute pentru a face față efectelor provocate de procesul de îmbătrânire. Având în vedere că în prezent oamenii trăiesc mai mult ca niciodată, se impune încercarea de a strânge bani pentru o bătrânețe fără griji și de a ne face un stoc de ashwagandha, să învățăm cum să o valorificăm.
Alături de cei peste 3000 de ani de experiență, numeroase studii realizate prin implicarea animalelor și a oamenilor au testat proprietățile anti-artrită și calmante ale preparatelor proaspete cu ashwagandha. Amestecul de alcaloizi pare să aibă proprietăți puternic anticonvulsive, calmante și antispastice, fiind util contra agenților ce pot declanșa spasme la nivelul mușchilor intestinali, uterini, la nivelul bronhiilor, traheei și a celor vasculari. Este considerat similar, dar mai slab decât papaverina și fenobarbitalul. Alți compuși, numiți sitoindoside, cresc puterea fagocitelor. Inclusiv efectele antitumorale ale plantei au fost observate folosindu-se extract de plantă crudă în cazul șoarecilor vii și a celulelor canceroase din laborator.
Contraindicații și toxicitate
Dozele mari de ashwagandha pot crește riscul de avort, de aceea nu ar trebui administrate în perioada sarcinii fără avizul unui specialist. De asemenea, planta este contraindicată în combinație cu sedative sau cu anxiolitice (substanțe ce reduc anxietatea) sau pentru cei care suferă de ulcer gastric. Asemenea altor plante tonice precum ginsengul, ashwagandha nu ar trebui administrată dacă există indicii de inflamație sau de congestie arterială severă. Din acest motiv ar fi indicat ca mai înainte de ashwagandha sau alături de ea să te bazezi pe o plantă ce detoxifică sau pe un amestec de plante de acest tip, cum ar fi Yogaraj guggul de exemplu.
Ashwagandha este în general sigură când se administrează în dozele corespunzătoare. Dozele prea mari pot conduce la tulburări digestive, precum diareea sau vărsăturile. Întrucât s-a constatat că planta amplifică efectele barbituricelor, se recomandă să nu se administreze în cazul în care există un tratament bazat pe acestea.
