Ayurveda a apărut în perioada civilizațiilor de pe Valea Indusului, cam în anul 3000 î.e.n. și a fost transmisă ca un sistem de vindecare din generație în generație, ca o tradiție legată de alte învățături, așa cum sunt Vedele. Cu toate acestea, cercetarea științifică modernă încă mai are de descifrat ceea ce le era cunoscut învățaților și vaidyas, care se concentrau pe beneficiile vindecătoare ale numeroaselor remedii din natură.
Printre miile de plante care cresc pe vastul teritoriu al Indiei, gotu kola se dovedește a fi deosebit de folositoare pentru diverse probleme, mai ales pentru cele care țin de creier și de activitatea nervilor. Beneficiile sale sunt legendare, iar cercetătorii continuă să elucideze de ce gotu kola este atât de specială.
Planta Zeului Brahma
Gotu kola este cunoscută mai ales sub numele ei sanscrit, Brahmi, derivat din numele zeului Brahma (Brahman). Zeul acesta este responsabil de forțele creatoare ale lumii, iar denumirea hindusă „Brahman” se referă la conștiința universală. Colegiul Ayurvedic din California explică faptul că Brahmi înseamnă energia sau Shakti, a lui Brahma.
Gotu kola crește mai ales în zonele mlăștinoase din India, Nepal, Sri Lank, Pakistan și din estul Asiei. Ea se distinge prin florile mici albe sau mov deschis și se dezvoltă bine în zonele umede, în apele puțin sărate și adânci, în apele dulci și pe țărmurile mlăștinoase.
Puterile vindecătoare ale Gotu Kola
Colegiul Ayurvedic din California precizează că, în India, Brahmi este valorificată ca o plantă revitalizantă, care „A fost menționată în mai multe tratate de Ayurveda inclusiv în Charaka Samhita și Sushruta Samhita din secolele al treilea și al unsprezecelea. Pe lângă faptul că este cunoscută ca plantă nootropică (care susține funcțiile cognitive), ea a fost folosită și ca antispastic, astringent, tonic cardiac, diuretic, anticonvulsiv, antiinflamator, analgezic, antipiretic și antiepileptic”.
Gotu kola este un adaptogen puternic (ceea ce presupune că susține adaptarea corpului la stres și însoțește normalizarea acestui proces) folosit pentru sistemul nervos și pentru promovarea unui somn odihnitor. Este utilizată și pentru îmbunătățirea stării de spirit, a memoriei și a clarității minții. Susține circulația sanguină de la nivelul creierului hrănind astfel sistemul nervos. Gotu kola susține vitalitatea și dă energie.
Site-ul Webmd.com arată că planta gotu kola conține anumite substanțe chimice despre care se spune că diminuează presiunea sângelui din vene și scade nivelul inflamației. Se pare că gotu kola crește nivelul de colagen, principala proteină structurală din corp regăsită în țesuturile conective. Această proprietate face planta foarte eficientă pentru vindecarea rănilor. În timp ce știința nu a descifrat încă practicile vechi medicale din India, vindecătorii tradiționali au folosit planta pentru arsuri, pentru circulația deficitară a sângelui care duce la apariția varicelor (insuficientă venoasă), pentru cicatrici, pentru vergeturi și pentru multe alte probleme.
Fântâna Ayurvedică a vieții
Medicii specialiști în Ayurveda Abhishek Joshi și Aparna explică faptul că gotu kola nu este folosită doar ca o plantă vindecătoare în Ayurveda, ci și ca o hrană verde în țări precum India, Thailanda, Indonezia, Srilanka și Bangladesh. În India există o rețetă populară de chutney care conține frunze de gotu kola.
Gotu kola este adesea menționată ca o plantă pentru longevitate, ca o „fântână a vieții” pentru că vechile legende spun că oamenii din India și China o consumau ca să depășească vârsta de 100 de ani. Gotu kola are un gust amar, ușor, rece și dulce cu efecte pozitive după mese.
Gotu kola este folosită în Ayurveda pentru a echilibra doșele- Kapha, Pitta și Vata. Se spune că este relaxantă pentru Pitta, că poate calma mintea doșei Vata și că reduce excesul de Kapha din corp.
Dr.Abhishek Joshi și Dr.Aparna spun că „Frunzele de gotu kola sunt similare emisferelor creierului și sunt utilizate pentru a-i stimula funcționarea. Este cunoscută ca una dintre cele mai bune Medhya Rasayana (nootropice pentru creier), care poate crește funcțiile cognitive, memoria, inteligența, creativitatea, capacitatea de învățare și funcțiile de execuție.
Într-un studiu din 2016, pacienți aflați după un accident vascular cerebral au fost tratați cu gotu kola și acid folic timp de șase săptămâni. Gotu kola a fost considerată la fel de eficientă ca acidul folic în ceea ce privește îmbunătățirea capacității cognitive a celor care au suferit un accident vascular”.
Știința din spatele eficienței Gotu Kola
În anul 2018, cercetătorii Akhlaq, Tahira Farooqui și colegii lor și-au publicat descoperirile despre gotu kola și despre alte plante populare din Ayurveda în publicația Evidence Based Complementary Alternative Medicine. Ei au ajuns la concluzia că ashwagandha, turmericul, bhrami, shankhpushpi, gotu kola și gugulul nu numai că diminuează procesul de îmbătrânire a creierului și au efecte antistres și de creștere a memoriei (ajutând la regenerarea țesuturilor neuronale), dar au și efecte antioxidante, antiinflamatorii, nutritive și de susținere a imunității.
În cercetarea lor despre plantele Ayurvedice tămăduitoare, Akhlaq și Tahira Farooqui precizează că „validarea științifică și documentarea despre remediile Ayurvedice sunt esențiale pentru evaluarea calității lor și pentru acceptarea la nivel global”.
Farooqui a scris „Medicina Ayurvedică menționează și explică folosirea câtorva plante și le arată calitățile pentru tratarea tulburărilor sistemului nervos, incluzând aici pierderea memoriei specifică mai ales la vârstnici, dar numai de puțin timp studiile au confirmat aceste lucruri, determinându-se efectele acestor plante asupra bolilor sistemului nervos central, precum este Alzheimer de exemplu.
În ultimii ani, este un interes din ce în ce mai mare pentru utilizarea fitochimicalelor pentru tratamentul demenței, în condițiile în care tratamentul obișnuit pentru aceasta apelează la medicamente…fiind adesea nepotrivit și generând multe efecte adverse”.Printre plantele Ayurvedice și formulele menționate în studiu se regăsesc ashwagandha, turmericul și gotu kola, întrucât s-a descoperit că acestea pot încetini ritmul de îmbătrânire a creierului și pot îmbunătăți memoria.
O altă nestemată Ayurvedică Medicina Ayurvedică reprezintă un sistem de medicină tradițională originar în India. Acesta este loial unei viziuni holistice a tratamentului, promovând și susținând echilibrul tuturor expresiilor conțiinței, incluzând aici viața omului care include corpul, mintea și sufletul. Gotu kola este una dintre numeroasele plante benefice pentru sănătate din medicina Ayurvedică, ale cărei valori merg dincolo de tratamentele moderne unidimensionale destinate problemelor care țin de minte, de creier și de sistemul nervos.