În cartea ei din anul 2007, „The How of Happiness”, cercetătoarea din domeniul psihologiei pozitive, Sonja Lyubomirsky, a scris că fericirea reprezintă „experienţa bucuriei, a mulţumirii, a stării de bine, alături de sentimentul că viaţa este bună, plină de sens şi valoroasă”. Sunt numeroase lucruri care ne vin în minte când ne gândim la fericire, dar agricultura regenerativă nu ocupă un loc în topul listei. Poate ar trebui, întrucât presupune o stare de bine- fiind vitală existenţei noastre şi o cale de a ne continua relaţia cu Pământul.
Subiectul agriculturii regenerative are potenţialul de a genera cele mai filozofice discuţii. Ideea legată de cum se obţine hrana noastră depăşeşte modul în care ne gândim la cum coexistăm cu natura şi se referă la faptul că privim viaţa având o viziune, compasiune şi, mai presus de orice, sentimentul de a face parte dintr-un întreg. În termenii cei mai simpli, hrana noastră este inseparabilă de ciclul vieţii. Agricultura regenerativă ne împlineşte, ne hrăneşte trupurile, ne susţine fermierii, ne completează resursele şi contribuie în mod cumulativ la un sentiment de fericire.
Fericirea legată de hrană
Fericirea a fost pusă în legătură, în mod tradiţional, cu una dintre cele mai celebrate sărbători, la care se stă la masa cu familia şi cu prietenii în cadrul unui adevărat festin. Marietta McCarty, pentru „Psychology Today”, a scris „Ruperea pâinii se află în centrul numeroaselor tradiţii spirituale pe bună dreptate. Comuniunea are loc în momentul în cae mâinile rup pâinea pentru a împărtăşi uniunea la nivel fizic şi sufletesc.”
De-a lungul secolelor, oamenii şi-au exprimat recunoştinţa pentru recompensa care se afla pe mesele lor. Dacă ne permitem asta., simplul act de a reflecta ne poate face să ne întoarcem către Mama Natură, ce susţine viaţa pe planeta noastră. Agricultura regenerativă poate fi salvarea erei moderne, reconectându-ne cu o planetă vie, care respiră şi conferindu-ne acea recunoştinţă pentru a conştientiza că suntem parte indisolubilă din ciclul vieţii.
O trecere în revistă asupra vechilor metode de a face agricultură
Istoricii cred că agricultura a devenit o îndeletnicire acum aproximativ 23.000 de ani. De-a lungul timpului, practicile ce ţin de agricultură şi de păduri, cele care le-au aparţinut vechilor Greci şi Romani, au provocat în mod direct distrugeri ale mediului în toată zona Mediteranei, ceea ce a afectat temelia civilizaţiilor de atunci. Anne şi Paul Ehrlich, de la „Mother Earth News”, au atribuit acest eveniment unui eşec extins în ceea ce priveşte menţinerea sistemului ecologic ce a susţinut la un moment dat culturile bogate.
Deşi ai fi putut crede că umanitatea ar fi trebuit să-şi înveţe lecţia de la aceste civilizaţii străvechi, de fapt nu s-a întâmplat aşa. Practica a rămas aceeaşi din următorul punct de vedere: folosirea pământului până când acesta este secătuit şi după aceea urmează deplasarea spre alte pământuri. Problema ce survine are două laturi: am rămas fără spaţiu pe Planeta Albastră şi am distrus şi mâinile care ne hrăneau. Cum poate fi cineva fericit vreme îndelungată când pământul suspină şi este deshidratat, când copacii dispar, când pământul devine arid şi când sursele de apă au secat?
Este planeta noastră o fiinţă care simte?
La această veche întrebare s-a putut răspunde datorită mitologiei greceşti, ce a ilustrat credinţa potrivit căreia Gaia era Mama Pământ, matriarhatul întregii existenţe şi zeitatea primordială din care se nasc, trăiesc şi pier toate formele de viaţă. Isaac Newton a personificat Pământul descriindu-l ca pe „un animal sau ca pe o legumă extraordinară”, explicând că acesta „se foloseşte de fiecare respiraţie din eter pentru împrospătarea de zi cu zi şi pentru fermentul vital”. Şi, în conformitate cu existenţa celorlalte fiinţe vii, Newton a scris „Pământul ar trebui să aibă timpurile lui în care să-şi înceapă tinereţea, îmbătrânirea profundă şi pierirea.”
Ideea conform căreia Pământul este o fiinţă vie, ce respiră, este extrem de veche şi se menţine şi azi în lume datorită mişcărilor ce susţin protejarea mediului. Acum însă nu mai este vorba doar de filozofie, ci despre faptul că trăim într-un sistem complex, dinamic şi care ne hrăneşte dincolo de înţelegerea noastră. Ideea fericirii şi a vieţii pe planeta noastră se leagă de viaţa şi de stabilitatea acesteia.
Într-o mare măsură, practici precum este şi agricultura regenerativă nu numai că vor asigura o Mamă Pământ mai curată şi mai sănătoasă, dar vor transforma şi relaţia cu ea în ceva mai bun, proactiv. Pentru cei dintre noi cărora le pasă de umanitate, de animale, de natură şi de planeta noastră în ansamblul ei, să recunoaştem faptul că alimentele şi plantele sunt obţinute prin agricultura regenerativă ne va dărui căldură şi apreciere. Mai exact, ne va face fericiţi.
Agricultura regenerativă reprezintă un act de iubire
Agricultura regenerativă este un sistem ce are grijă de interdependenţa delicată, fragilă, pe care o avem cu planeta noastră. Ce o poate caracteriza mai bine decât să spunem că este un act de iubire?
De vreme de agricultura regenerativă nu îi dăunează Pământului, se poate merge mai departe: de fapt îl îmbogăţeşte prin folosirea tehnologiilor ce regerează şi revitalizează solul şi mediul. Agricultura regenerativă promovează solul sănătos, ce este capabil să producă hrană de calitate înaltă, plină de nutrienţi, fără a produce degradare. De altfel, toate acestea ajută fermele să fie mai productive, ceea ce va duce la comunităţi şi la economii mai sănătoase.
Până la urmă, ne-am gândit la o modalitate prin care să ne putem obţine hrana şi să-i dăm înapoi Pământului ce i se cuvine. Agricultura regenerativă asigură un răspuns la schimbările climatice, o modalitate de a ne păstra pământurile pentru fermierii viiitorului, dar şi o modalitate de a ne salva mediul înconjurător. Reprezintă şi o modalitate de a le asigura hrana producătorilor şi comunităţilor. Mai multe companii vestite au îmbrăţişat această abordare şi şi-au unit forţele cu altele ce procedează la fel.
Cea care deschide această cale este ORGANIC INDIA, asigurându-se că agricultura poate să restabilească şi să protejeze mediul natural. Această metodă de a obţine hrana se poate îmbina armonios cu natura, astfel încât solul deteriorat să se revigoreze, insectele ce pot poleniza să poată reveni, resursele de apă să se poată reface şi fiecare ciclu al culturilor să întărească echilibrul naturii.
Vandana Shiva, ce face parte din comitetul de observare din cadrul „Regeneration International”, este om de ştiinţă, filozof, activistă de pace şi de mediu şi a fondat Navdanya, o mişcare naţională ce protejează diversitatea şi integritatea resurselor vii. Shiva ne învaţă că „există două căi pentru viitorul hranei şi al agriculturii. Prima cale este să se meargă în tandem cu natura, creând şi producând împreună cu sensibilitate, cu inteligenţă şi cu grijă pentru diverse specii, pentru Pământul viu şi pentru ciclul complex al vieţii. Aceasta este calea vieţii ce a susţinut de milenii umanitatea, în diversitatea sa”.
Ce ne poate face mai fericiţi decât să cunoaştem, să susţinem şi să participăm la acest proces?
