Să îți porți de grijă, o formă elevată de autoîngrijire, este esențial pentru a obține și a menține un corp, o minte și un spirit sănătoase și pentru a găsi echilibrul de care ai nevoie pentru pace interioară. Cu toate acestea, pentru unele persoane, ideea de a-și purta de grijă poate părea ciudată, egoistă și străină, mai ales dacă îți petreci cea mai mare parte din timp având grijă de alții și mulțumindu-i pe ei.
Să începi să faci lucrul acesta poate fi o provocare dacă în copilărie nu ai primit grija de care ai avut nevoie și nici „atașamentul”. Din fericire, arta de a-ți purta de grijă poate fi învățată și poate aduce satisfacții oricui, indiferent de vârstă și trecut. În continuare vei citi despre cele șapte sfaturi pentru a-ți purta de grijă ca să obții pace interioară, prosperitate și o mai bună sănătate.
Ce înseamnă să îți porți de grijă?
Să îți porți de grijă este o practică prin care ai grijă de propria persoană conștient și cu intenție, prin bunătate, compasiune și iubire de sine. Este o modalitate prin care găsim pace interioară și ne reumplem paharele, astfel încât să avem suficientă energie și destul „combustibil în rezervor” pentru a face față cerințelor vieții de zi cu zi. Dacă te gândești că „Asta nu poate funcționa pentru mine deoarece în acest moment nu mă iubesc”, mai gândește-te o dată, pentru că este motivul perfect ca să începi să îți porți de grijă. Pe măsură ce facem pași mici în grija față de propria persoană, de corp, minte și spirit, ne hrănim și ne reconectăm la esența noastră, care este iubirea pură.
Să îți porți de grijă vs. să ai grijă de tine – care este diferența?
S-a scris mult despre diferența dintre a-ți purta de grijă și a avea grijă de tine. Deși cele două concepte pot fi interschimbabile, actul de a-ți purta de grijă nu este același ca actul de a avea grijă. Spre exemplu, poți avea grijă de un copil îndeplinindu-i nevoile de bază și dorințele. Dar dorința de a purta de grijă unui copil vine dintr-o dorință profundă de a oferi conexiune, atenție și iubire. Un copil care doar primește îngrijire nu va avea aceeași viață și aceeași experiență a creșterii ca un copil căruia i se poartă de grijă.
Aceeași comparație este valabilă și pentru grija de sine și a-ți purta de grijă. Grija de sine se referă la îndeplinirea nevoilor, pe când să îți porți de grijă vine din iubire. Practicile prin care te îngrijești pot fi uneori prezentate într-o modalitate imposibil de realizat, cum ar fi mersul la spa în fiecare săptămână, să pui presiune pe tine ca să te antrenezi mai mult sau să angajezi o bonă ori să apelezi la bunici ca să poți ieși la întâlniri în fiecare săptămână. Sunt idei bune și bune puncte de pornire, dar nu neapărat practice.
Vizualizarea într-o manieră grandioasă a modului în care să ai grijă de tine poate duce la stres, îi poate face pe unii oameni să se întindă mai mult decât este cazul sau să se ajungă la autosabotare – adică opusul lucrurilor pe care vrei să le faci. Și nu mai vorbim deloc aici despre pace interioară și prosperitate.
Asta înseamnă că să ai grijă de tine este un lucru rău și să îți porți de grijă este un lucru bun?
Nu, ambele sunt benefice, iar grija de sine deschide adesea ușa pentru forme mai profunde prin care să îți porți de grijă.Dar unele persoane pot considera grija de sine o practică zadarnică și goală, fără a învăța cum să abordeze practica bazându-se pe atitudinea de a-și purta de grijă î nrădăcinată în și motivată de iubire și compasiune.
Să îți porți de grijă: pace interioară și succesul
Auzim multe despre obiceiurile productive și practicile disciplinare ale oamenilor de succes. Dar se vorbește mai puțin despre faptul că mulți oameni de succes își creează propriile ritualuri pe care le integrează în rutina zilnică pentru a-și purta de grijă. Practicile diferă de la o persoană la alta și sunt folosite pentru oxigenarea minții, pentru o calmare a energiei și pentru pregătirea corpului pentru o zi plină de pace interioară și echilibrată. Haideți să vedem care sunt cele șapte activități prin care să îți porți de grijă și pe care le poți încerca începând de acum.
Top 7 activități pentru a-ți purta de grijă
Dacă te-ai obișnuit să citești articole despre „practici de top pentru a avea grijă de tine”, contextul acesta va fi complet diferit. Din nou spunem că scopul activităților care te ajută să-ți porți de grijă este acela de a hrăni în profunzime și de a onora întreaga persoană, corpul, mintea și spiritul, astfel încât să poți avea acces la cea mai bună versiune a ta. Adesea, activitățile care te ajută să-ți porți de grijă nu par remarcabile sau foarte încântătoare. Dar au fost fundamentale pentru sănătatea oamenilor, pentru pace interioară, pentru fericirea lor și împlinire pentru eternitate.
Mai jos sunt prezentate câteva activități și idei din care să te inspiri pentru a-ți purta de grijă.
- OBICEIURI SĂNĂTOASE DE SOMN
Original, așa-i? Dar uite cum stă treaba: până recent, odihna a fost considerată sacră și la fel de importantă precum respiratul, mâncatul sau băutul. Trendul de a nu dormi suficient pentru a fi mai productiv este un fenomen foarte nou. Și indiferent cât de mult meditezi, câte cărți de dezvoltare personală citești, câte suplimente iei sau cât de mult îți schimbi dieta, nu poți deveni cea mai bună versiune a ta dacă nu dormi.
Lipsa somnului, în special lipsa cronică a somnului a fost asociată cu o lungă listă de efecte adverse fizice, mentale sau emoționale, inclusiv, dar nu limitându-se la:
- Depresie
- Anxietate
- Probleme cardiace
- Dezechilibre ale nivelului de zahăr din sânge
- Declin cognitiv
- Tulburări de luare a deciziilor
- Capacitate de concentrare redusă
- Creștere în greutate sau obezitate
- Anomalii hormonale
- Imunitate scăzută
Imaginează-ți cum s-ar putea schimba sistemul de sănătate dacă toată lumea ar fi bună și ar face din somn o prioritate. Uneori e mai ușor de zis decât de făcut, în special dacă ai probleme cu somnul, dacă ai bebeluși sau copii sau dacă suferi de stres cronic. Dacă te regăsești în acest scenariu, fă tot ceea ce poți pentru a te odihni cât mai mult posibil și las-o mai moale. Ai nevoie de pace interioară!
Dar, practicarea unei bune igiene a somnului, cum ar fi:
- Expunerea la lumina strălucitoare a dimineții
- Mersul la somn la aceeași oră în fiecare seară
- Dormitul într-o cameră complet întunecată și răcoroasă
- Refuzul de a consuma cofeină după prânz
- Folosirea unei pături mai grele
- Meditația sau scrisul într-un jurnal înainte de somn
- Evitarea luminii albastre cu două ore înainte de somn
- Și consumul de plante care induc relaxarea
Toate acestea pot face o diferență în ceea ce privește calitatea somnului. Dacă te întrebi de unde să începi călătoria aceasta în care să îți porți de grijă, nu căuta mai departe de bunătatea pe care poți să ți-o arăți stabilindu-ți și completându-ți un ciclu al somnului.
-
MEDITAȚIA și pace interioară
Meditația este o practică de bază în medicina ayurvedică și poate fi o practică prin care să îți porți de grijă, liniștindu-ți mintea, relaxându-ți corpul și îmbogățindu-ți spiritul.
Cercetările au arătat că meditația poate fi de ajutor în cazuri ca:
- Anxietatea
- Stresul
- Depresia
- Durerea
- Simptome legate de renunțarea la nicotină, alcool sau opioide
- Somn
- Controlul greutății
- Variate aspecte ale performanței
- Și multe altele
Meditația nu trebuie să fie practicată doar stând jos, cu ochii închiși și repetând o mantră (deși este o modalitate frumoasă prin care poate fi practicată). Yoga, de exemplu, poate fi folosită ca un tip de meditație prin mișcare. Același lucru se poate spune despre timpul petrecut în natură, plimbările în liniște sau chiar tăiatul legumelor. Dacă ne concentrăm asupra momentului prezent, dacă lăsăm gândurile să treacă și doar „suntem” concentrați asupra prezentului, aceasta este o formă de mindfulness și de a ne purta de grijă, de a găsi echilibru și pace interioară.
Anumite plante pot ajuta la intensificarea meditației, creând o stare de spirit calmă.
Ceaiul tulsi, de exemplu, a fost descris ca „yoga lichidă” și este consumat adesea înainte de meditație sau savasana în yoga.
Planta Shankhpushpi, care se găsește în suplimentul Joy de la ORGANIC INDIA, este de asemenea folosită pentru a aprofunda concentrarea în timpul practicilor de meditație.
-
SĂ AI UN RITUAL ZILNIC AL CEAIULUI PENTRU A-ȚI ALIMENTA MINTEA ȘI CORPUL
Ritualurile de ceai, o modalitate ceremonială de a pregăti și de a te bucura de ceai, care încurajează mindfulnessul, au fost venerate în multe culturi pentru beneficiile precum inducerea plăcerii, eliberarea stresului și beneficiile spirituale. Când se procedează corect, crearea unui ritual al ceaiului poate hrăni și completa în profunzime corpul, mintea și spiritul.
Cum să te bucuri de beneficiile unui ritual zilnic al ceaiului:
- Strânge-ți materialele, cum ar fi cana preferată sau un set de ceai drăguț și o cutie de ceai organic de calitate superioară. Pentru a-ți purta degrijă, este recomandat un ceai din plante benefice, cum ar fi tulsi, turmeric, trandafir, lavandă, mușețel etc.
- Stabilește un loc pentru ritualul zilnic al ceaiului. Ar trebui să fie într-un loc confortabil și liniștitor, cum ar fi un balansoar sau pe verandă (cu sau fără pături călduroase), un loc la geam sau scaunul preferat.
- Stabilește momentul potrivit. Momentul potrivit pentru ritualul ceaiului poate fi dimineața, prânzul, când iei o pauză de la lucru, sau înainte de somn. Cel mai bun moment este acela în care te poți dedica practicii.
-
FĂ SPORT PENTRU A-ȚI CREȘTE REZISTENȚA ȘI PENTRU A-ȚI INTENSIFICA BUCURIA
Exercițiile fizice și mișcarea sunt esențiale pentru o bună stare de sănătate și pentru promovarea energiei optime în întregul corp. Dar modul în care abordăm exercițiile fizice este vital pentru eficiența lor ca instrument prin care ne purtăm de grijă. Deci, înainte de a lua în calcul varianta de a include exercițiile fizice în rutina prin care îți porți de grijă, întreabă-te: „Fac acest lucru din ură sau din ciudă pentru modul în care arăt sau pentru a atinge un obiectiv static? Sau fac asta din iubire și grijă pentru mine?” Dacă răspunsul tău este unul mixt, nu îți face griji, nu ești singura persoană care își dă un astfel de răspuns. Mulți dintre noi, în special femeile, am fost condiționați să facem exerciții fizice până la epuizare pentru a arăta într-un anumit fel. Dar acest tip de motivație nu este productiv, deoarece sfârșește prin a ne epuiza în loc să ne ajute să ne purtăm de grijă.
Deci cum abordezi exercițiile fizice din iubire și compasiune?
Răspunsul este ușor: alege un tip de mișcare care îți place și care îți aduce bucurie și ascultă-ți corpul.
- Dacă dansul îți face inima să se lumineze, dansează!
- Dacă yoga te face să te simți puternic și liniștit, întinde salteaua!
- Dacă înotul îți oferă o senzație profundă de calm și satisfacție, scufundă-te!
- Dacă, pe de altă parte, exercițiul ales te face să te simți epuizat, prea conștient de sine sau egoist, poate este momentul să treci la un exercițiu mai blând, care îți aduce mai multă bucurie.
Corpurile noastre au fost făcute să se miște, așa că de ce să nu ne distrăm? Turmericul și Ashwagandha sunt două plante care pot ajuta la susținerea unei rutine a exercițiilor fizice mai plăcute. S-a demonstrat că turmericul susține răspunsul inflamator normal, ceea ce poate ajuta în cazul rigidității sau durerii musculare, iar ashwagandha susține rezistența fizică și recuperarea.
-
FOLOSEȘTE SUPLIMENTE PE BAZĂ DE PLANTE PENTRU A-ȚI HRĂNI ÎN PROFUNZIME ORGANELE ȘI SISTEMELE CARE LUCREAZĂ DIN GREU
Consumatorii preocupați de propria sănătate sunt asaltați de anunțuri și informații despre suplimentele „cele mai noi și mai grozave” pentru a îmbunătăți nivelul energiei, pentru promovarea calmului și creșterea performanței. Totuși, multe dintre suplimentele moderne sunt formule care conțin variate vitamine, minerale, antioxidanți, plante și superalimente. Problema aici este faptul că toate acestea ar putea să supraîncarce corpul, oferindu-i mult mai mult decât ceea ce îi trebuie pentru a funcționa așa cum trebuie.
Deci care este cea mai bună modalitate de a folosi plante ca parte a procesului de a-ți purta de grijă?
Practicanții medicinei ayurvedice recomandă o clasificare a plantelor cu scopul a ceea ce se numește Rasayana. Aceste plante ca un tonic oferă hrană cu un spectru larg pentru întregul corp, în timp ce se adaptează la nevoile individuale.
Unele exemple de Rasayana includ, dar nu se limitează la:
- Ashwagandha
- Amla (Coacăz indian)
- Bacopa
- Gotu Kola
- Busuioc sfânt (Tulsi)
- Shatavari
Plantele acestea, care pot fi consumate ca singur ingredient sau incluse în formule specifice, sunt foarte hrănitoare și susțin organele și sistemele corpului, ceea ce le permite să funcționeze în mod optim. De asemenea, consumul lor pe termen lung este sigur și oferă o gamă largă de potențiale beneficii. Consumul de rasayana creează un feedback pozitiv de recunoștință, ca o spirală între tine și corpul tău, aprofundând conexiunea dintre corp, minte și spirit.
-
ÎNCEARCĂ SĂ TE OCUPI DE GRĂDINĂRIT PENTRU PACE INTERIOARĂ
Grădinăritul, la scară largă sau mică, te hrănește în multe moduri, inclusiv:
- Te hrănește fizic prin alimentele pe care le cultivi.
- Introduce în microbiomul tău microbi benefici solului, unii dintre ei fiind benefici pentru o bună stare emoțională, potrivit cercetărilor.
- Activitatea presupune contactul cu pământul, iar studiile arată că lucrul acesta poate reduce stresul și poate îmbunătăți diverse aspecte legate de sănătate, inclusiv:
- Sănătatea inimii
- Somnul
- O stare de bine mentală
- Gestionarea durerii
- Răspunsul inflamator
- Tonul nervului vagal
- Și altele
- Creșterea alimentelor și a plantelor ajută planeta și ecosistemele să se vindece, lucru care ne hrănește spiritul (și karma) în nenumărate moduri.
7. CONECTEAZĂ-TE CU COMUNITATEA PENTRU A-ȚI HRĂNI STAREA DE BINE SOCIO-EMOȚIONALĂ
Lumea modernă poate încerca să ne convingă că nu este așa, dar istoria și știința sunt clare în această privință: oamenii sunt ființe sociale și au nevoie de conexiune regulată cu alți oameni și de un loc căruia să simtă că îi aparțin pentru a prospera. Mulți experți consideră că această lipsă a comunității, care încurajează singurătatea, este unul dintre principalii factori din spatele crizei de sănătate fizică și mentală națională. Cu alte cuvinte, să creezi o comunitate și să cultivi relații sunt unele dintre cele mai bune lucruri pe care le poți face pentru sănătate și longevitate. Este miezul îngrijirii propriei persoane, deoarece iubindu-i pe alții vom învăța să ne iubim pe noi înșine mai profund.
Câteva modalități simple prin care să începi să prioritizezi comunitatea și relațiile relevante sunt:
- Ia legătura cu prietenii și invită-i la un ceai, la masă sau la o plimbare în parc
- Intră într-un grup pentru a face o activitate care îți place
- Fii bun. Mergi la un cuplu de părinți cărora li s-a născut recent copilul și du-le o masă caldă, mergi la petrecerea aniversară a nepotului sau a nepoatei tale sau ajută un vecin – acest tip de bunătate este foarte hrănitoare și pentru cel care o oferă, și pentru cel care o primește
- Alătură-te unui grup de meditație și astfel împuști doi iepuri
- Fii voluntar pentru o cauză în care crezi
- Găzduiește un eveniment
- Implică-te în activitățile comunității
Da, ca să creezi o comunitate este nevoie de efort și chiar de curaj uneori. Dar vei fi surprins de cât de repede tribul tău te va găsi odată ce îți stabilești intențiile și acționezi în acest sens.
Cum să începi să practici de azi grija de sine pentru pace interioară și adevărata stare de bine
Nu știi cum să începi? Ce crezi? Deja ai făcut-o!
Pur și simplu fiind conștient de nevoia de a-ți purta de grijă și de a acționa în acest sens citind articolul ai început deja procesul. Felicitări!
În ceea ce privește locul din care să începi activitățile de pe listă, cel mai bun mod de a începe este să alegi o activitate de care știi că te poți să te ții și practic-o în mod regulat. Mulți oameni nu greșesc începând cu somnul, deoarece creează fundația pentru o mai bună atenție, concentrare, dispoziție, motivație și sănătate în general. Deci este recomandat să se înceapă de aici.
Dacă nu te poți ocupa acum de lipsa somnului din cauza anumitor circumstanțe, alege ceva ce poți face, cum ar fi un ritual al ceaiului, consumul de suplimente pe bază de plante, sau treci la exerciții fizice care te bucură și îți dau o stare de bine.
Cel mai bun lucru al îngrijirii propriei persoane este că cu cât te îngrijești mai mult, prin moduri mici și mai semnificative, cu atât vei avea mai multă energie pentru a te implica în practicile tale și a-i ajuta pe alții și vei găsi și pace interioară și starea de bine de care ai nevoie.
Aceasta este legea iubirii!
Namaste.