Oamenii au o superputere specială care adesea rămâne nevalorificată- unde merge atenția noastră, acolo se duce și energia. Un alt mod de a spune asta este „Unde merge atenția, acolo vine și energia”.
Să alegi în mod conștient încotro se va îndrepta atenția ta este o realizare profundă, întrucât înseamnă că acolo unde ne plasăm atenția acolo investim și energia- și este energia noastră direcționată care are capacitatea de a se manifesta în experiențele noastre de viață, pentru mai bine sau pentru mai rău. Atenția și energia noastră sunt miezul mass-mediei, tehnologiei, consumului material și instituțiilor sociale. Când te gândești la bani ca la o resursă energetică, cerințele externe pentru atenție au dintr-odată un motiv material. Uneori chiar spunem că trăim „într-o economie bazată pe atenție”.
E de mirare că aproape totul din realitate concurează pentru atenția noastră, pentru energia noastră? Nu este nicio îndoială- atenția și nivelul nostru de a fi conștienți sunt cel puțin la fel de valoroase ca resursele financiare.
Ce ar fi dacă, să ne realizăm experiențele pe care le preferăm, ar fi la fel de simplu ca atunci când deliberăm pentru a ne alege unde să ne plasăm atenția? Întrebarea pe care ne-o punem este „Îmi investesc atenția mea prețioasă și energia în ceva care mă hrănește și mă susține? Care mă ajută să prosper?”
Tehnologia: Marea consumatoare de atenție
În mitologia indo-budistă, este o creatură marină magică, numită makara, o parte aligator, o parte dragon, care consumă tot ce îi iese în cale. „Makaras” de natură tehnologică (gândește-te la telefoane, device-uri și computere) ne vor consuma cu plăcere disponibilitatea, obligându-ne să ne sacrificăm superputerea noastră valoroasă pentru fascinația către tehnologie, afectându-ne alegerea conștientă.
Dar există și un paradox- dincolo de dualitatea bine-rău, tehnologia este un instrument necesar pentru trai și pentru comunicații- mulți se vor simți inapți din punct de vedere profesional dacă sunt „offline”. Vrem să fim în legătură cu familiile și cu prietenii, vrem să navigăm și să avem GPS- ne dorim instrumentele utile pe care ni le oferă tehnologia.
Prin urmare, în vremurile și în cultura noastră, tehnologia este un dar- dar mai degrabă decât să ne luptăm pentru noi înșine și pentru device-urile noastre, putem să facem alegerea de a ne câștiga suveranitatea în raport cu tehnologia și să ne redobândim superputerea atenției.
Alegerile conștiente
Începe prin a lua în calcul acest lucru: Dacă investești mai puțin cu 20% din energie și atenție pentru tehnologie, încotro vei putea să-ți îndrepți atenția? Cum ar fi dacă ai avea parte de 20% mai multă grijă față de sine, de meditație, de activități care îți aduc bucurie și împlinire? Dacă ai avea o creștere de 20% a alegerilor conștiente, ai fi mai capabil/ă să-ți asculți intuiția? Acordă-ți libertatea de a-ți oferi posibilități… cum ți s-ar schimba viața?
Dacă aceasta te inspiră, începe prin a observa când te duci în mod inconștient către un device. Uneori folosim tehnologia pentru a înlătura sentimentele neplăcute sau grijile. Poți să te uiți pe email sau să navighezi pe internet mai degrabă decât să te bazezi pe o grijă persistentă, dar ceea ce este semnificativ este dacă atenția ta este mai degrabă o alegere conștientă sau o reacție inconștientă. Poți începe să-ți formezi obiceiul de a alege de fiecare dată când îți verifici mesajele sau email-urile?
Realizarea unui triaj printre mesaje
Construiește-ți un obicei din a-ți tria mesajele. Aceasta înseamnă să evaluezi urgența mesajului respectiv- este absolut necesar un răspuns imediat sau mesajul este doar o discuție de pe o rețea de socializare? Într-adevăr, există mesaje urgente care necesită atenția imediată, dar antrenează-te pentru a-ți sorta, la nivel mental, tipurile de comunicare, în categorii precum „acum”, „curând”, „mai târziu”.
Mesajele text și mesajele instant au propria lor etichetă asumată- dacă îți faci griji să nu pari ca fiind „nepoliticos/oasă” dacă nu vei răspunde instant la provocările care îți solicită atenția, acordă-i acestui „cerc” un răgaz pe care să îl manageriezi cu ajutorul unor tehnici de management al tehnologiilor și astfel să iei ocazional pauze de la utilizarea device-urilor. Asigură de faptul că nu ai o intenție în a ignora; poate pur și simplu nu vei răspunde imediat.
Depășind problemele legate de tehnologie
Un om de știință rus din secolul al XIX-lea, Ivan Pavlov, a antrenat câini pentru ca aceștia să saliveze când el suna dintr-un clopoțel. Acest fenomen a devenit cunoscut sub numele de „Câinii lui Pavlov”- când un stimul specific determină anumite răspunsuri comportamentale sau fizice.
Designerii de tehnologii și experții în experiența utilizatorului (user experience- UX) sunt conștienți de faptul că utilizatorii de tehnologie răspund stimulilor precum sunete și vibrații. Dar mai degrabă decât să fim „câinii lui Pavlov” tehnologici, putem să manageriem stimulul primit de la device-urile noastre și să alegem cum să-i răspundem.
Să ne schimbăm tonurile de la notificări este o cale de a trece dincolo de fenomenul pavlovian- când același ton este setat pentru perioade lungi de timp, devenim antrenați din punct de vedere neurologic, precum câinii lui Pavlov, răspunzând înainte să putem face o selecție a mesajului. Pentru a depăși această problemă, să încercăm să ne stabilim tonuri diferite pentru diferite funcții- tonurile de la serviciu, cele de la prieteni și, pe cât posibil, pentru mesajele care nu sunt în lista noastră de contacte. Această tactică ne împinge în afara răspunsurilor pe care le-am învățat și ne permite să facem alegeri conștiente.
Dacă vei aplica aceste tactici simple vei începe să fii mai independent/ă din punct de vedere psihologic, emoțional și neurologic de device-urile tale și vei face un uriaș pas înainte în direcția recuperării atenției și energiei, cele mai de valoare superputeri. Vezi ce se va întâmpla când vei face asta.