„Încercările noastre de a trăi cât mai bine posibil pe lumea aceasta nu se vor irosi niciodată. Alegând să cultivăm dragostea mai degrabă decât ura poate fi exact ceea ce trebuie pentru a ne salva planeta de la distrugere”.
În India, Tulsi, numită și „Regina Plantelor Medicinale”, este considerată sacră datorită proprietăților sale benefice pentru sănătate – în casele hindușilor, ea ocupă un loc privilegiat. Alte culturi au si ele plante sacre – pentru celți, a fost vorba de vâsc, pentru azteci și mayași, a fost porumbul. În ceea ce-i privește pe indienii din America, aceștia venerau tutunul, iar creștinii din Evul Mediu considerau sunătoarea drept plantă sfântă.
Este un lucru aproape universal valabil că vedem drept „sacre” anumite locuri, persoane sau lucruri sau, potrivit definițiilor din dicționar, „sacru” se referă la ceva față de care manifestăm „respect profund”. Am putea spune că ideea de „sacru” este un punct de vedere- un mod de a mulțumi cu o semnificație specială. Acordarea acestei semnificații este un fel de „super putere”, folosită la mai bine sau la mai rău. Unde și când vom acorda o asemenea semnificație reprezintă o modalitate de a ne crea convingerile și apoi realitatea.
Lumea sacră
Ce ar fi dacă am alege să privim totul ca fiind „sacru”, să-i acordăm respect? Acest fapt nu înseamnă că toate lucrurile sunt la fel, întrucât totul în existența sa- fiecare plantă, fiecare piatră, fiecare animal, persoană, munte, râu și ocean, fiecare planetă, fiecare stea sau galaxie – este unic (ă), distingându-se prin ceva.
Potrivit poveștii de creație vedice, Shiva, principiul conștiinței absolute, a avut nevoie de Shakti, energia creației primare, astfel încât să-și poată exprima viziunile. La început Shakti a refuzat, întrucât nu dorea să-și piardă libertatea. Dar când Shiva i-a promis că fiecare lucru pe care îl vor crea, de la firul de praf la galaxiile vaste, vor fi unice și diferite, Shakti a acceptat să i se alăture în mărețul dans cosmic al existenței.
Tu ești sacru?
Provocarea este să se accepte că fiecare dintre noi, prin trăsăturile sale distincte, merită același respect. Ne imaginăm că noi+ orice altceva= totalitate, că existăm separat de întreaga creație. Iluzia persistentă de a ne separa ne permite să ne simțim singuri, lăsându-ne dominați de tirania lui „a plăcea” sau „a displăcea”, de a accepta și de a respinge, crezând în dualitatea „eu” și „celălalt”.
Să facem un experiment
Fiecare dintre noi trebuie să descopere singur aceste principii, dar este util să abordăm acest demers în sensul unui „joc”- putem experimenta acest fel unic de a ne percepe pe noi înșine și lumea. Încearcă să petreci puțin timp zi de zi pentru a explora această idee – că totul, inclusiv tu, ești „sacru”, că meriți respectul deplin. Să observi natura este un punct de plecare bun din acest punct de vedere.
Privește micile furnici la muncă ca pe expresii ale manifestării vieții, mai degrabă decât ca pe niște oaspeți nedoriți la un picnic. Vezi cum cresc plantele, inspiră-te din inteligența lor naturală. Ascultă muzica vântului sau sunetul apei ce curge în șuvoi. Privește copiii jucându-se. Întreabă-te apoi pe tine: „Sunt acestea sacre? Merită respect, considerație?”
Ce se întâmplă când observi toate acestea și începi să te întrebi despre ele? Poți fi mai bun cu tine însuți și cu ceilalți? Lumea ți se pare mai bună? Necazurile par mai puțin importante? La final, vei ajunge la o concluzie- o alegere între două puncte de vedere. Ori totul este sacru, ori nimic nu poate fi așa.
Care dintre aceste puncte de vedere te va face să te simți mai fericit?
