Turmericul: Cercetări moderne asupra unui tonic vegetal străvechi

Istoria turmericului se întinde pe mai bine de 4000 de ani, prima dată fiind menționat în Orient și după aceea pătrunzând în Occident. Primele sale utilizări au fost raportate în cadrul culturii indiene vedice, acolo fiind folosit (inclusiv în prezent) atât ca un condiment culinar, cât și ca un artefact în ceremoniile religioase. Tratatele medicale sanscrite menționează turmericul drept o plantă vindecătoare, Compendiul Ayurvedic Susruta (250 i.en.) pomenindu-l ca un ingredient esențial în vederea ușurării efectelor indigestiilor. Cu peste 200 de ani mai târziu, turmericul a ajuns în China; după altă sută de ani, a ajuns în Africa de Est. În 1280, Marco Polo a vorbit despre turmeric precizând că acesta se distinge prin calități similare șofranului. În perioada anilor 1700, turmericul a ajuns în Lumea Nouă și a fost introdus pe Insula Jamaica. Acum, un mileniu mai târziu, știința modernă este preocupată să elucideze numeroasele proprietăți nutritive și vindecătoare ale acestei binecunoscute minuni din lumea plantelor.

Turmericul: o comoară Ayurvedică

Dacă ar exista o figură eroică în universul plantelor, cu siguranță că turmericul ar câștiga. Planta a fost aclamată, binecuvântată și lăudată de cei care o cunosc cel mai bine. Întrucât are o istorie atât de lungă, turmericul poartă mai multe denumiri în culturile lumii, iar cel mai cunoscut dintre ele derivă din latinul terra merita, ce se traduce prin pământ merituos- referință la culoarea galben-cupru ce se aseamănă pigmentului mineral. Cu toate acestea, în mai multe culturi, numele turmericului provine din cuvântul latin curcuma- iar din acest termen derivă „curcumin”, unul dintre cele mai celebre ingrediente provenite din lumea plantelor.

Asemenea medicilor ayurvedici, cercetătorii din lumea modernă și-au dat seama că turmericul este uimitor în privința utilizării sale și a multitudinii de aplicații.

Cercetătorii au observat că în universul sanscrit turmericul are cel puțin 53 de nume diferite, incluzând printre acestea aducător de noroc, îmbelșugat, lung, cel ce produce miros plăcut, cel ce este iubit de zeul Hari (Lord Krishna), grațiosul, cel ce este frumos ca lumina lunii, ucigătorul de otravă și cel care încântă inima. Cele mai multe descrieri moderne se referă la turmeric drept antiinflamator, ajutor pentru digestie, stimulent pentru imunitate și plantă cu numeroase beneficii.

Precum doctorii Ayurvedici, oamenii de știință din prezent au descoperit că turmericul este uimitor de util și că are numeroase beneficii. Acestea se referă la ameliorarea de probleme minore, dar și la afecțiuni cronice sau severe. Turmericul este folosit pentru piele, pentru apetit, pentru dereglări hormonale, pentru tulburări digestive, pentru dureri și pentru dezintoxicarea ficatului. Oamenii de știință au inclus numeroase afecțiuni în rândul celor asupra cărora turmericul are efecte curative. În general, este benefic pentru răni, pentru inflamații, pentru bacterii, pentru virusuri, pentru infecții, pentru răni. Nu interacționează cu medicamentele cu prescripție, așa cum se menționează în monografiile germane ale Autorității de Reglementare din Germania, Comisia E.

Cercetătorii Sahdeo Prasad și Bharat Aggarwal notează că vindecătorii tradiționali Ayurvedici din India utilizează turmericul pentru a consolida energia trupului, pentru ameliorarea gazelor intestinale, pentru eliminarea viermilor intestinali, pentru îmbunătățirea digestiei, pentru reglarea menstruației, pentru dizolvarea calculilor biliari și ameliorarea artritei. Datorită versatilității plantei, aceasta este folosită cu rol preventiv, dar și curativ.

Ingredientele active din turmeric

Metodologia din știința modernă include mai degrabă orientarea către părți decât spre întreg. Această viziune este în contradicție totală cu abordarea Ayurvedei, ce ia în calcul toată existența în scopul sănătății și vindecării- de la conștiință la fiecare expresie a vieții. În termeni mai simpli, știința se leagă de reducționism, în timp ce Ayurveda este despre holism. Aceasta din urmă nu ia în calcul doar o plantă și părțile sale componente, ci și anotimpurile, dosha pacientului, mediul, relațiile, stările mentale și emoționale, dieta și alte obiceiuri ale pacientului, practicile spirituale. De cealaltă parte, medicina modernă se concentrează mai ales asupra componentelor ce transformă planta într-un remediu eficient. Când vine vorba despre turmeric, oamenii de știință observă că în această plantă există un constituent special numit curcumin.

În cadrul publicației științifice revizuite „Cellular and Molecular Life Sciences”, cercetătorii explică faptul că ingredientul activ din turmeric, curcuminul, oferă „numeroase proprietăți benefice surprinzătoare”. Efectele multiple ale curcuminului asupra genelor se leagă de o chimie complexă și de abilitatea sa de a influența numeroase căi de semnalizare și factorul de creștere de la nivelul celulelor. Curcuminul alungă radicalii liberi (răpitorii de oxigen celular) pentru a proteja celulele de distrugere, în timp ce dăruiește hidrogen pentru a permite reacțiilor chimice importante să aibă loc. Se spune despre curcumin că acesta oferă mari promisiuni în calitate de agent terapeutic, existând numeroase teste, aplicate pentru diferite probleme de sănătate care afectează aproape fiecare sistem din organism. Abordarea științifică nu prea este nouă pentru tradiția Ayurvedică.

Noile descoperiri confirmă știința străveche

Este curios că, deși s-a mers pe urmele a mii de ani de cultivare de succes și de uz medicinal, este recent de când medicina modernă a înțeles virtuțile terapeutice ale turmericului. În ultimele decade, planta a început să fie folosită de medicii specializați în medicina naturistă, atrăgând atenția în rândul comunității științifice. Dar este opinia mai multor specialiști, dacă nu a majorității, că vindecătorii Ayurvedici privesc planta din perspectiva holismului vieții, după aceea având în vedere puterea ei și potențialul, ce vor rămâne însă necunoscute dacă există doar o raportare la viziunea reducționistă din cadrul științei moderne. Acest lucru se întâmplă întrucât, așa cum spunea un cercetător, Ayurveda nu se bazează doar pe o intervenție terapeutică moleculară. Așa cum un braț sau un picior nu sunt de folos fără o raportare la întregul corp, un compus anume dintr-o plantă este lipsit de unitatea întregii plante, dar și de alți factori prezenți în tabloul vindecării, printre care mediul, emoțiile, stresul mental, statutul nutrițional și așa mai departe. Planta în ansamblul ei poartă secretul curativ și nu ingredientele active izolate.

Dorinta de a ajuta cat mai multi oameni sa descopere “Adevarata Stare de Bine” a dat nastere companiei ORGANIC INDIA. Suntem ghidati de valori puternice – integritate, respect pentru natura, respingerea compromisurilor – si am inteles ca, prin deciziile si prin actiunile noastre, avem posibilitatea de a imbunatati viata tuturor.

Credem in misiunea noastra de a fi un “Vehicul al Constiintei”, o sursa de fericire si echilibru. Credem in forta naturii si in puterea vindecatoare a plantelor medicinale indiene. Credem in alegeri constiente, in ORGANIC, in nevoia de natural! Pentru tine si pentru Planeta!

Iti multumim ca ai incredere in ORGANIC INDIA! Alegerile tale constiente si determinarea de a trai in armonie cu natura construiesc impreuna, zi de zi, calea spre „Adevarata Stare de Bine”.

ORGANIC INDIA – True Wellness