Ashwagandha: Răspunsul naturii la stres?

Din deșerturi, de pe câmpiile și din munții din nordul Indiei, de mai bine de 6000 de ani o plantă este folosită la gătit, în cadrul ritualurilor religioase și în medicina Ayurvedică. Este vorba despre Ashwagandha, denumită uneori „cireșul de iarnă”, care este încă foarte importantă și astăzi, fiind lăudată de toți care aderă la principiile medicinei tradiționale indiene, atât în ceea ce privește mintea, cât și trupul și spiritul.

O plantă străveche, preocupări moderne

Numele de „Ashwagandha” provine din cuvântul sanscrit  „ashvagandha”, care în traducere liberă înseamnă „miros ca de cal”. Unele persoane iau în seamă această traducere ad-litteram, în condițiile în care mirosul plantei este cumva similar transpirației  de cal.   

O primă mențiune a numelui de „ashwagandha” apare în „Rig Veda”, unul dintre cele mai vechi texte religioase din lume. Principiile Ayurvedei se regăsesc în „Vede”, reamintindu-ne că India este leagănul unuia dintre cele mai vechi sisteme de vindecare a bolilor din lume.

De mii de ani, Ashwagandha și-a menținut în medicina Ayurvedică un statut mai important decât Rasayana, un tonic menit să susțină longevitatea și sănătatea fizică. Din acest motiv, istoria sa este strâns legată de știința Ayurvedică.

Rolurile Ashwagandha sunt:

Nootropic pentru funcțiile cognitive

Ceea ce interesează în primul rând este utilitatea practică a acestei plante. Specialiștii susțin că ea vine în întâmpinarea unor probleme complicate care însoțesc lumea modernă- anxietarea, supraîncărcarea, diferite probleme mentale, emoționale și fizice. An de an devii mai ocupat, având cerințe tot mai mari, astfel că vei avea și un nivel mai ridicat de stres. Ca să se mențină în formă, multe persoane au apelat la nootropice- substanțe care sunt utilizate pentru a crește funcțiile cognitive, memoria, creativitatea și motivația. De mii de ani, vindecătorii au apelat la ashwagandha ca să susțină sistemul nervos central pentru ca acesta să poată funcționa la capacitatea sa maximă, dar și ca să elimine din toxinele care afectează sănătatea funcției cognitive.

În timp ce unele persoane recurg la medicamente sintetice pentru a avea parte de nootropice, plantele se dovedesc o abordare mai înțeleaptă datorită lipsei efectelor adverse, a proprietăților curative și a modului în care pot rezona cu organismul.

Adaptogen pentru stresul cronic

Inevitabile în lumea modernă, stresul și anxietatea au devenit tot mai prezente, afectând corpul, mintea și spiritul. Deși organismul eliberează diferite substanțe și hormoni pentru a gestiona stresul, problema devine cu adevărat importantă când stresul este cronic și crește nivelul de cortizol, ducând la apariția bolilor. Din fericire, natura ne pune la dispoziție diverse plante, precum este și Ashwagandha, susținând organismul să reziste în fața factorilor de stres fizici, chimici și biologici.

Ca una dintre cele mai puternice plante din arsenalul Ayurvedic, Ashwagandha a fost lăudată pentru abilitatea sa de a proteja sistemul nervos central. Se consideră că ea ajută corpul să lupte contra maladiilor degenerative ale creierului, precum sunt Alzheimer și Parkinson. De asemenea, ea reduce nivelul de cortizol (hormonul stresului), efectele fiind comparabile cu ale altor medicamente anti-anxietate și antidepresive de pe piață.

Deși îmbătrânirea este un proces natural, în lumea modernă ea nu mai este asociată efectelor naturale, în condițiile în care există numeroase diete, stiluri de viață, obiceiuri și locuri care nu mai au nimic de-a face cu natura și care au efecte negative asupra corpului. Inclusiv pentru bolile moderne există soluții străvechi, ce pot fi de ajutor.

În ultimele decenii, cercetările medicale s-au concentrat asupra problemelor mentale și emoționale ale populației vârstnice. „Institutul Național pentru Îmbătrânire” raportează: „Depresia este o problemă frecventă printre vârstnici, dar nu este o componentă normală a procesului de îmbătrânire…Schimbările importante din viață care intervin pe măsură ce înaintăm în vârstă ne creează stres, tristețe, senzația că avem o povară. Moartea unei persoane iubite, tranziția de la serviciu la pensie sau prezența unor boli grave, toate acestea pot amplifica tristețea și anxietatea.

După o perioadă de adaptare, multe persoane vârstnice dobândesc un echilibru, dar altele nu reușesc și ajung să se confrunte cu depresia. Confuzia sau problemele de atenție provocate de aceasta pot semăna uneori cu Alzheimer sau cu alte maladii ale creierului. Vârstnicii pot să aibă și boli precum acelea cardiace, pot suferi accidente vasculare sau pot avea chiar forme de cancer, ceea ce va accentua simptomele depresiei. În plus, ele pot lua medicamente care au printre efectele adverse și depresia”.

„European Scientific Journal” menționează: „Îmbătrânirea presupune apariția unor factori de stres care pot duce la instalarea depresiei indiferent de vârstă, sex, rasă sau clasă socială. Aceasta este o boală comună mai ales femeilor, care sunt de două ori mai supuse riscului de a se confrunta cu ea prin comparație cu bărbații. O abordare ayurvedică bazată pe folosirea unor plante precum Ashwagandha, cu substanțele sale active principale, vitanolidele, pare a fi mai acceptabilă în scopul de a reduce stresul, anxietatea, depresia, îmbătrânirea, oboseala și problemele de imunitate”.

Un studiu apărut în „Phytomedicine” a demonstrat că Ashwagandha are capacitatea de a reduce nivelul de stres. S-a dovedit că planta poate să reducă anxietatea asemenea altor medicamente prescrise în acest scop.

„Jurnalul African de Medicină Tradițională, Complementară și Alternativă” a ajuns la concluzia că Ashwagandha poate să diminueze sau să prevină alterarea funcțiilor creierului la persoanele care suferă de Alzheimer, Boala Huntington sau de Parkinson.

Procesul de îmbătrânire și nivelul de antioxidanți

Despre Ashwagandha se crede că are proprietăți antioxidante care se adresează radicalilor liberi, ce cresc riscul de îmbătrânire prematură și de alte probleme legate de aceasta. Cercetătorii susțin că planta asigură vigoare, crește forța musculară și rezistența.

Organismul este dotat pentru a face față expunerii moderate la stresul oxidativ crescând nivelul de apărare prin intermediul antioxidanților, dar dacă lucrurile scapă de sub control, radicalii liberi pot afecta celulele, conducând la apariția bolilor, îmbătrânirii premature și chiar diminuând din longevitate.

În publicația „Frontiers in Neuroscience” s-a afirmat: „Deteriorarea oxidativă provocată de radicalii liberi joacă un rol important în apariția și avansarea mai multor afecțiuni, dar și a procesului de îmbătrânire. Degradarea provocată de radicalii liberi ține de mai multe mecanisme, printre care activitățile enzimatice antioxidante și antioxidanții pasivi din corp”.

Cheia vindecării este echilibrul

Încă din cele mai vechi timpuri, vindecătorii din India au învățat că viața este un flux continuu și că armonia ei, existentă în toate aspectele și ființele, duce la sănătate și fericire. Iată de ce vindecarea trebuie să vină din plante care echilibrează doshele și susțin mintea, trupul și spiritul. Mai mult decât atât, filosofia Ayurvedică demonstrează că sănătatea de astăzi își are rădăcinile în trecut. Această concepție înțeleaptă nu se leagă doar de construirea sănătății, ci reprezintă esența Ayurvedică a îngrijirii sale. Mii de ani de înțelepciune se regăsesc în fiecare remediu, iar Ashwagandha continuă să ne dovedească faptul că este unul dintre cei mai importanți vindecători din universul Ayurvedic.

Dorinta de a ajuta cat mai multi oameni sa descopere “Adevarata Stare de Bine” a dat nastere companiei ORGANIC INDIA. Suntem ghidati de valori puternice – integritate, respect pentru natura, respingerea compromisurilor – si am inteles ca, prin deciziile si prin actiunile noastre, avem posibilitatea de a imbunatati viata tuturor.

Credem in misiunea noastra de a fi un “Vehicul al Constiintei”, o sursa de fericire si echilibru. Credem in forta naturii si in puterea vindecatoare a plantelor medicinale indiene. Credem in alegeri constiente, in ORGANIC, in nevoia de natural! Pentru tine si pentru Planeta!

Iti multumim ca ai incredere in ORGANIC INDIA! Alegerile tale constiente si determinarea de a trai in armonie cu natura construiesc impreuna, zi de zi, calea spre „Adevarata Stare de Bine”.

ORGANIC INDIA – True Wellness