Turmericul, a cărui denumire tradițională derivă din numele sanscrit Haridra, reprezintă o comoară a bucătăriei și a stilului de viață din India, iar nuanța sa cupru-aurie reflectă de fapt vibrația culturală a vieții de acolo, sărbătorile și vestimentația. Această plantă uimitoare este folosită în nenumărate preparate și ritualuri, fiind consumată ca un medicament natural și fiind prescrisă de medicii practicanți de Ayurveda, care îi recunosc demult calitățile vindecătoare. Mai recent, atât cercetătorii din Orient, cât și cei din Occident, au căutat să descopere ce îi conferă turmericului acele abilități care întăresc și hrănesc sistemul imunitar.
Dacă vei merge la un specialist în Ayurveda, în funcție de profilul tău individual de sănătate (sau dosha care te reprezintă), turmericul ar putea să îți ofere o modalitate de a echilibra acele calități ale relației dintre minte-trup-spirit, cunoscute sub numele de dosha. În cazul în care sistemul tău imunitar este lent, turmericul este primul lucru pe care ar trebui să îl pui pe lista de cumpărături pentru a te susține din acest punct de vedere.
Câteva informații științifice despre Turmeric
Turmericul, un membru al familiei ghimbirului, conține un ingredient activ principal numit curcumin. Ceea ce numim noi turmeric este de fapt un compus polifenolic biologic activ (un antioxidant plin de nutrienți), derivat din rizomii de Curcuma longa Linn (denumirea științifică a plantei). Rizomii sunt părțile plantelor din care derivă rădăcinile, iar din nodurile lor derivă lăstarii. Despre polifenoli știința a demonstrat că pot apăra imunitatea de agenții patogeni în mai multe moduri.
Ca să înțelegem cum funcționează plantele din punct de vedere nutrițional, este necesar ca mai întâi să ne gândim la celule, cele mai mici unități structurale și funcționale din corpurile noastre. Celulele conțin receptorii capabili să se îmbine cu anumiți nutrienți. Diferite celule ale sistemului imunitar au mai mulți receptori de polifenoli, ce îi recunosc și le permit celulelor să se îmbine cu aceștia- precum sunt și aceia regăsiți în turmeric. Polifenolii sunt micronutrienți antioxidanți meniți să susțină sănătatea corpului.
Procesul de schimburi celulare ale informațiilor și nutrienților este cheia pentru a se activa răspunsurile imunitare ale organismului. Studiile au arătat că polifenolii din curcumin pot să creeze schimbări epigenetice benefice la nivel celular. Acest lucru înseamnă că influențele care nu sunt de natură genetică pot să aducă transformări ale genelor pentru a se adresa răspunsurilor imunitare intestinale, alergiilor și pentru multe altele.
În ultimii 20 de ani, oamenii de știință au arătat cum lucrează curcuminul, ingredientul activ din turmeric. Ei au ajuns la concluzia că acesta acționează ca un agent puternic care întărește sistemul imunitar în mai multe feluri. Activează celulele T, B, macrofagele, neutrofilele, celulele natural killer și pe cele dendritice- fiecare dintre acestea sunt folosite pentru a contracara invadatorii străini ce amenință organismul. În plus, curcuminul are un efect antiinflamator, ceea ce sprijină sistemului imunitar în a nu deveni copleșit.
Modalități de administrare a Turmericului
În India, o practică des întâlnită este să se adauge turmeric în dietă în timpul perioadelor marcate de stres, de gripă, de niveluri scăzute ale energiei sau dacă este vorba despre o inflamație. În calitatea sa de condiment, turmericul este lider în bucătăria indiană, fiind cunoscut cel puțin din anul 3000 î.e.n. El a devenit cunoscut în lumea occidentală abia în Evul Media. Abia în secolul al 13-lea comercianții arabi au introdus planta în Europa și aceasta a fost recunoscută cu denumirea de „șofranul indian”.
Medicul specialist în Ayurveda Priya Punjabi explică faptul că gustul amar și iute al turmericului- două calități care conferă căldură trupului, pregătindu-l pentru procesele naturale de detoxifiere. Punjabi a precizat că turmericul poate fi adăugat în mâncare, la gătit sau pudra poate fi consumată în cantități ce variază de la un sfert de linguriță la una întreagă, adăugată în apă caldă sau în lapte, alături de miere pentru a schimba gustul.
Turmericul este utilizat în mod tradițional în Ayurveda pentru a echilibra cele trei doshe- Vata, Pitta și Kapha- dar în exces poate să dăuneze pentru Pitta și Vata, așa că este înțelept să te documentezi în legătură cu dosha ta sau să mergi să te consulți cu un medic specializat în medicina Ayurvedică. Dr. Punjabi a observat că orice este folosit în mod incorect, chiar dacă este natural și organic, poate să ducă la apariția de efecte adverse, așa că este nevoie de precauție și de sfatul unui specialist când este vorba despre administrarea unor cantități mai mari dintr-un anumit aliment, dintr-o anumită plantă sau dintr-un anumit condiment.
Turmericul: Unul dintre cei mai buni prieteni (și șefi) ai sistemului imunitar
Turmericul rămâne unul dintre cele mai studiate plante în știința modernă, nu numai pentru sistemul imunitar, ci și pentru alte beneficii pe care le are pentru sănătate. Având peste 5600 studii revizuite, sute de efecte fiziologice benefice și sute de utilizări potențial preventive și terapeutice, turmericul îi ține pe oamenii de știință ocupați pentru ca aceștia să descopere ce face această plantă să fie atât de valoroasă astfel încât medicii specialiști în Ayurveda și pacienții să se bucure de ea de mii de ani. În mod tradițional, turmericul a fost folosit pentru a susține funcția digestivă, sănătatea inimii, pe cea a articulațiilor și mușchilor și, desigur, pentru a susține un răspuns sănătos al sistemului imunitar.
Una dintre cele mai bune metode pentru a profita de această plantă uimitoare este să-ți faci un ceai, să presari turmericul peste următoarea mâncare pe care o vei găti, pentru a conferi orezului o notă minunată și delicioasă de auriu sau să o incluzi, în cantități moderate, în smoothie-urile sau în sucurile tale de legume. În cazul în care îți dorești să beneficiezi îndeplin de beneficiile Turmericului, încearcă ORGANIC INDIA Turmeric Formula care conține pudră organică de turmeric, extract standardizat cu 95% curcuminoide și pudră organică de ghimbir pentru absorbție optimă.