de Dr. Bruce Lipton
Neurologul britanic John Lorber a lansat în discuție, într-un articol din 1980 în revista „Science”, dacă dimensiunea creierului este cel mai important factor de luat în seamă în ceea ce privește inteligența umană (Lewin, 1980). Acesta a analizat mai multe cazuri de hidrocefalie și a ajuns la concluzia că inclusiv în cazurile în care cea mai mare parte a cortexului cerebral (învelișul extern al creierului) lipsește, persoanele respective pot duce o viață normală. Roger Lewin, citându-l pe John Lorber, într-un articol în „Science”, a scris că:
„La această universitate (Universitatea Sheffield) există un student cu IQ 126, care a obținut numeroase distincții la matematică și este perfect normal din punct de vedere al comportamentului social. Din punct de vedere virtual, tânărul respectiv nu avea creier…I-am făcut o scanare și am observat că, în loc de un țesut cu o grosime de 4,5 cm, situat între ventriculi și suprafața corticală, exista doar o suprafață mică de țesut, de câțiva mm. Craniul său este plin, în mare parte, cu lichid cerebrospinal. ”
Descoperirile inedite ale lui Lorber sugerează faptul că este necesar să reconsiderăm vechile opinii legate de modul în care funcționează creierul uman și cele cu privire la bazele inteligenței. În epilogul „Biologiei Credinței” s-a subliniat că inteligența umană „poate fi înțeleasă pe deplin doar când este luat în calcul „spiritul ” („energia”) sau ceea ce în fizica cuantică este numit, de psihologi, „mintea supraconștientă.”