Poveste despre frumusete

Oglindă, oglinjoară, spune-mi cine-i cea mai echilibrată din țară?

Dacă în basmele timpurilor, cele care amintesc cu blânda mustrare datorată trecerii anilor, efectele emoțiilor profunde și al vanităților, ar înlocui căutarea pătimașă a frumuseții vizibile, cu cea a armoniei interioare ar mai fi citite cu aceeași ardoare? Ar mai naște același cinema al minții, derulare halucinantă de imagini despre norme și forme, fără prea-plinul binefăcător al lumii interioare echilibrate?

Poate că da, și atunci paradoxul platonician al dorinței, acela că nu poți avea decât ceea ce ți-ai dorit, pentru că odată ce ai obținut un lucru, te-ai oprit din a-l mai dori ar trebui decriptat atent de căutătorii frumuseții cu orice preț.

Dacă cumva ai ceea ce vrei înainte de a ști, cum faci să afli?

Și poate că nu, pentru că, odată atinsă starea de bine, ființa umană devine asemenea scufundării în marea cea mare – e inutil de identificat care anume moleculă a apei îți aduce relaxarea simțurilor.


Pentru că viața noastră este rezultatul alegerilor pe care le facem în fiecare zi, ne dăm seama nemijlocit că totul, dar în special sănătatea noastră, depinde de noi și de modul în care noi înșine stăpânim informațiile necesare cu privire la mediul care ne înconjoară. Suntem expuși în fiecare moment la numeroși factori nocivi: stres, poluare, fumat, alcool, medicamente, tehnologie, care ne afectează sănătatea, echilibrul interior și starea de bine. Pentru o minte și un trup sănătos este extrem de important să avem grijă de calitatea produselor atât alimentare cît și cosmetice, dar și de alte tipuri, pe care le folosim zi de zi.

Produsele din plante certificate organic  sunt alegerea cea mai bună atunci când vine vorba despre grija pentru noi înșine, pentru familie, dar și pentru Mama Natură. Ritmul vieții noastre, precum și stilul de trai pe care îl adoptăm, ne obligă să apelăm la suplimente alimentare, pentru a ne ajuta mintea și trupul să fie într-o armonie lăuntrică capabilă să producă numai efecte bune pentru sănătatea generală a organismului. Produsele ORGANIC INDIA oferă posibilitatea extraordinară de a ne răsfăța spiritul și trupul cu ceaiuri TULSI și suplimente cu certificare 100% organica pe 3 continente, care nu contin organisme modificate genetic și care contribuie la menținerea echilibrului și a  stării de bine.

Din cele mai vechi timpuri, bucătăria tradițională indiană a folosit beneficiile medicinale ale diverselor plante și condimente locale pentru tratarea, dar mai ales pentru prevenirea bolilor, pentru apărarea organismului uman de infecții și pentru încetinirea degradării sănătății omului. Marele Hipocrate considera că doar natura este în stare să ne vindece de boli și de afecțiuni, rolul medicinei constând, în cea mai mare parte, în descopeririea și punerea în valoare a produselor cu putere de vindecare oferite de Mama Natură. O dietă echilibrată, combinată cu mișcare și suplimentele alimentare ORGANIC INDIA sunt alegerea optimă și cheia unui stil de viață sănătos ce contribuie la creșterea gradului de fericire pentru întreaga familie.

Iubitori înrăiți ai ceaiului, indienii, au o întreagă cultură a ceaiului, pe care îl cultivă pe versanții Darjeeling ai munților Himalaya

Pământurile care dau lumii produsele ORGANIC INDIA, ținuturi cultivate într-o manieră responsabil – sustenabilă, chiar de către oamenii legați prin naștere și voință de acestea, au ceva special, magic. Desigur, sortate, împachetate și livrate așa cum dinamica zilelor noastre o cere. Și, nici nu poate fi altfel, să ne chestionăm corect – reclama/packagingul produsului rămân sufletul comerțului. Cu atât mai mult astfel de crâmpeie de suflet ale pământului indian.

Dincolo de cum le vede ochiul rațional al Vestului, India se dezvăluie asemeni unui cosmic sari, arătând totul și, de fapt, prea puțin, celui gonit de superficialitate, oferindu-se întreagă, celui care o absoarbe, cu smerenia tainicei prezențe care vindecă și reechilibrează. Iar convingerii că o floare nu reușește să aducă primăvara, cine-i putea răspunde mai bine, în context, decât pana celui supranumit, Sufletul Bengalului – Rabindranath Tagore, aducând omul și natura, în realitatea simbiozei ultime: Frumusețea nu se măsoară prin volum. O singură floare face să se vadă un pom mare, o singură stea dă armonie întregului cer întunecat.


Descoperă detalii despre calitatea și de certificările companiei și produselor noastre.

#AdevarataStareDeBine

Autor: Daniel Pavel

Dorinta de a ajuta cat mai multi oameni sa descopere “Adevarata Stare de Bine” a dat nastere companiei ORGANIC INDIA. Suntem ghidati de valori puternice – integritate, respect pentru natura, respingerea compromisurilor – si am inteles ca, prin deciziile si prin actiunile noastre, avem posibilitatea de a imbunatati viata tuturor.

Credem in misiunea noastra de a fi un “Vehicul al Constiintei”, o sursa de fericire si echilibru. Credem in forta naturii si in puterea vindecatoare a plantelor medicinale indiene. Credem in alegeri constiente, in ORGANIC, in nevoia de natural! Pentru tine si pentru Planeta!

Iti multumim ca ai incredere in ORGANIC INDIA! Alegerile tale constiente si determinarea de a trai in armonie cu natura construiesc impreuna, zi de zi, calea spre „Adevarata Stare de Bine”.

ORGANIC INDIA – True Wellness