Un stil de viață ayurvedic nu înseamnă schimbări radicale, ci gesturi mici, repetate zi de zi. Mai jos găsești 20 de idei simple, inspirate din tradiția ayurvedică. Dacă te interesează mai ales alimentația, citește și despre dieta ayurvedică în funcție de dosha ta, iar pentru rutina de sezon vezi ritualuri și produse ayurvedice pentru începutul toamnei. Ayurveda este un sistem tradițional, iar dovezile științifice pentru multe dintre practicile sale sunt încă limitate, după cum arată Centrul Național pentru Sănătate Complementară și Integrativă din SUA (NCCIH).
- Planifică-ți o plimbare cu un prieten sau cu un coleg de la locul de muncă
În Ayurveda se consideră că mersul pe jos reprezintă un exercițiu care se adresează tuturor celor trei doshe: le poate echilibra fără să exercite presiune excesivă asupra corpului tău. De asemenea, îți calmează mintea și îți hrănește simțurile. Și medicina modernă îl recomandă: potrivit serviciului public de sănătate britanic (NHS), mersul pe jos este una dintre cele mai simple căi de a face mai multă mișcare.
- Pregătește-ți un prânz proaspăt
În Ayurveda se consideră că alimentele procesate, puse în conservă, înghețate sau ambalate sunt greu de digerat și de aceea produc ama, adică toxine. De asemenea, întrucât sunt vechi, denaturate prin procesare sau pentru că au ingrediente precum conservanții chimici, se spune că ele nu mai conțin „inteligența” naturii. Mai degrabă ele favorizează ama și împiedică „inteligența” naturii să ajungă la nivel celular. De aceea ar trebui ca astăzi să te străduiești să ai parte de un prânz cald, proaspăt. Ia masa într-o atmosferă liniștită, echilibrată și concentrează-te asupra hranei pe care o consumi.
- Bea un pahar cu apă
Potrivit tradiției ayurvedice, apa ajută la eliminarea amei care s-a acumulat și ușurează digestia. Băută pe parcursul întregii zile, apa este unul dintre cele mai simple obiceiuri bune pentru organism.
- Bea un pahar cu lapte
La sfârșitul unei zile obositoare, când simți că nu poți închide ochii, nu îți face probleme: bea un pahar cu lapte cald. Laptele ar trebui să fie organic și lipsit de aditivi, iar dacă vrei, îi poți adăuga și scorțișoară: în Ayurveda, laptele cald cu scorțișoară este o băutură tradițională de seară, asociată cu relaxarea dinaintea somnului și cu o digestie ușoară. Dacă ai des probleme cu somnul, discută cu medicul tău.
- Stai jos și închide ochii
Ia o pauză pentru tine, chiar aici, acum. Deconectează-te de lumea exterioară și încearcă să te conectezi cu tine. Chiar dacă vei realiza acest demers doar pentru 1 minut, tot îi vei simți efectele liniștitoare. Practicanții spun că 20 de minute de sadhana te ajută să faci față mai ușor stresului și îți sporesc energia pozitivă și starea de bine. Potrivit NCCIH, cei mai mulți oameni care meditează o fac tocmai pentru a se relaxa și a reduce stresul, însă meditația nu înlocuiește îngrijirea medicală.
- Bea un ceai de plante
Ceaiurile naturale, lipsite de cafeină, preparate din plante folosite tradițional în Ayurveda, sunt o modalitate perfectă de a te relaxa și de a-ți oferi un moment de răgaz: alege sortimentul care se potrivește nevoilor tale din gama de ceaiuri Tulsi de la ORGANIC INDIA, 100% certificate organic. Mai multe despre această plantă găsești în ghidul nostru despre Tulsi (busuioc sfânt) și beneficiile sale.
- Masează-ți corpul
Pielea tânjește după atingerea, după atenția ta. Când te vei masa cu uleiuri încălzite din plante, corpul și mintea ta vor fi răsfățate și te vei relaxa. Poți să-ți alinți pielea chiar astăzi cu un automasaj, folosindu-te și de un ulei esențial de Tulsi (Busuioc sfânt), căruia tradiția ayurvedică îi atribuie efecte de încălzire, de purificare și de claritate. Uleiurile esențiale se folosesc doar diluate într-un ulei de bază.
- Telefonează-i unui prieten
Compania persoanelor care ne ajută să ne simțim fericiți și iubiți ne face bine și ne revigorează. Ține legătura cu acele persoane care îți hrănesc inima!
- Pregătește-ți un amestec pentru îngrijirea pielii
Terapeuții ayurvedici recomandă folosirea produselor naturale pentru piele. Spre exemplu, Neem este folosit tradițional în Ayurveda pentru îngrijirea pielii, fiind considerat o plantă cu efect răcoritor. Poți să-ți prepari măști faciale pe bază de Neem pentru tenul gras. De asemenea, pentru a te bucura de un ten radiant, poți apela și la un supliment alimentar în care se regăsesc plante ayurvedice. Pentru problemele de piele care persistă, cum este acneea, mergi la medicul dermatolog.
- Respiră profund
Respirația conștientă, lentă și adâncă, te ajută să te destinzi și îți poate da repede o stare de bine.
- Mergi devreme la culcare
Terapeuții ayurvedici insistă asupra importanței somnului bun, întrucât spun că acesta este baza activităților.
- Trezește-te odată cu soarele
Va fi mai ușor să realizezi acest demers dacă vei merge seara la culcare înainte de ora 10. Să te trezești devreme îți va da răgazul necesar să te ocupi de meditațiile de dimineață și să prepari un mic dejun hrănitor. În plus, așa vei avea suficient timp să te bucuri și de calmul naturii de dimineață.
- Ia un mic dejun consistent
În Ayurveda se spune că a sări peste micul dejun afectează mai ales Sadhaka Pitta, o sub-dosha a Pittei. O Sadhaka Pitta aflată în dezechilibru ar duce la iritabilitate, la emoții nestăpânite. Unii specialiști în Ayurveda sugerează pentru micul dejun merele gătite: consumate dimineața la prima oră, ele ar ajuta la crearea ojas, produsul final și cel mai rafinat al digestiei. Potrivit tradiției, ojas este legat de vitalitate, de forță și de starea de bine. Sucurile de fructe sunt și ele apreciate în Ayurveda. Potrivit Ayurveda, se recomandă ca fructele să fie primul lucru mâncat dimineața, cu 30 de minute înainte de a consuma alte alimente, cum ar fi cereale calde, de exemplu.
Când părul tău este tern și lipsit de viață, poți avea o stare de pesimism. Începe prin a avea grijă de alimentația ta. Încearcă să faci schimbări mici în meniul zilnic. În loc de popcorn, mănâncă fructe proaspete. Renunță la dulciuri în favoarea unor gustări sănătoase.
- Din când în când, urmează o dietă de reducere a amei
De asemenea, pe lângă o astfel de dietă, poți apela și la un supliment alimentar cu plante folosite tradițional în Ayurveda în curele de purificare, cum ar fi bhumyamalaki, katuki și punarnava. Dacă ai o afecțiune sau urmezi un tratament, întreabă mai întâi medicul sau farmacistul.
- Decorează-ți masa
Încearcă să faci din fiecare masă o sărbătoare. O masă frumos aranjată, cu tacâmuri strălucitoare, cu șervețele impecabile și cu diverse culori îți va stimula apetitul și te va ajuta să mănânci pe îndelete.
- Întărește-ți imunitatea cu plante ayurvedice
Fie că este vorba despre Amalaki (sursă naturală de vitamina C), fie că este vorba despre Tulsi, ambele plante sunt folosite tradițional în Ayurveda pentru susținerea vitalității și a rezistenței organismului.
- Condimentează-ți hrana
Turmericul, chimionul, coriandrul, feniculul, cardamomul și alte asemenea condimente nu doar că vor adăuga savoare mâncărurilor tale, dar au și un loc aparte în bucătăria ayurvedică. În tradiția ayurvedică, feniculul este folosit pentru a liniști stomacul, chimionul pentru a ajuta digestia, coriandrul în curele de purificare, iar cardamomul pentru efectul său răcoritor. Condimentele conferă o aromă agreabilă și au proprietăți yogavahi, ceea ce înseamnă, în Ayurveda, că susțin procesul de digestie și ajută nutrienții să ajungă mai ușor în organism. Află mai multe din ghidul nostru despre turmeric și beneficiile sale.
- Conectează-te cu natura
Când petreci timpul alături de flori, de copaci, de fluturi, te vei conecta strâns cu pământul, Ayurveda susținând că formăm un tot cu acesta. Tocmai conectarea aceasta este deosebit de liniștitoare, mai ales când te afli sub stres.
- Consultă un vaidya
Oricine poate resimți dezechilibre mai mari sau mai mici în organism. Chiar și cele mici pot duce la disconfort și la stări de rău. Un vaidya (specialist în Ayurveda) te poate ajuta să-ți înțelegi dezechilibrele din perspectiva ayurvedică. Dacă te simți rău sau ai o problemă de sănătate care persistă, mergi mai întâi la medic: Ayurveda nu înlocuiește consultul și tratamentul medical. NCCIH atrage atenția și că unele preparate ayurvedice pot conține metale grele, așa că alege doar produse de la producători care își testează și își certifică produsele.
Acest articol are scop informativ și nu înlocuiește sfatul medicului sau al farmacistului. Suplimentele alimentare nu înlocuiesc o dietă variată și un stil de viață sănătos.
Surse
- National Center for Complementary and Integrative Health (NCCIH), Ayurvedic Medicine: In Depth, 2019.
- National Center for Complementary and Integrative Health (NCCIH), Meditation and Mindfulness: Effectiveness and Safety, 2022.
- NHS, Walking for health, 2022.
Actualizat de Echipa medicală ORGANIC INDIA.














