Poziții de yoga pentru începatori: cele 5 asane antistres

Când devenim conștienți de complexitatea vieții prin practicarea yoga, putem deveni conștienți și de relația dintre stres și starea de relaxare. De aceea, experții în yoga își învață cursanții să-și cultive conștientizarea corpului și a mișcărilor respirației. Învățând câteva poziții (asane) vei ajunge să faci drumul potrivit pentru a-ți hrăni liniștea- la nivel fizic, mental, emoțional și spiritual. Iată câteva poziții de yoga pentru începatori care combat stresul.

Echilibrarea corpului și a minții

Ishwar V. Basavaraddi, director al „Institutului Național de Yoga Morarji Desai” din India, spune că yoga este o artă și o știință. Știința yoga se bazează pe aceleași fundamente descoperite de fizicienii contemporani- că tot ceea ce se află în univers este o manifestare a aceleiași dinamici. Yoga reprezintă o deplasare de la expresia materială a vieții la revenirea la sursă. Pe măsură ce intervine tăcerea, puterea observației se intensifică și putem vedea unde este localizat stresul în corpul și în mintea noastră. În termeni mai simpli, să practici yoga te ajută să ai parte de o viață mai echilibrată, mai plină de liniște și de iubire.

Yoga”, scria Saraj Jones, „ne ajută să intrăm într-o stare de calm profund și de reflecție, care în mod obișnuit nu sunt prezente în haosul urban pe care îl numim „acasă”. Din ce în ce mai multe persoane realizează cât este de important să petreci timp doar cu tine însuți/însăți ca să te răsfeți și să te poți revigora- de ce să nu ne placă să petrecem timp doar cu noi înșine?”

Ritmul corpului și melodia minții

Legenda bodybuilding-ului, Arnold Schwarzenegger, spunea: „Acolo unde mintea merge, corpul o urmează”, ceea ce reprezintă o idee de care să-ți aduci aminte în tot ceea ce faci. Iar acolo unde această filozofie a fost adaptată pentru a se potrivi sportului, a fost posibil și ca ea să se raporteze la yoga. Expertul în yoga BKS Iyenga afirma că: „Yoga este precum muzica. Ritmul corpului, melodia minții și armonia sufletului creează simfonia vieții.” Când ne raportăm la propria stare de stres, ne dăm seama că de fapt am ieșit din ritm. Yoga ne poate ajuta însă să ne reunim cu  noi înșine.

Practicarea yoga pentru diminuarea stresului: poziții de yoga pentru începatori

Desigur, beneficiile yoga merg dincolo de diminuarea stresului, dar trebuie să se țină cont de faptul că disciplina este privită ca un exercițiu de meditație. Chiar dacă te concentrezi spre a găsi mai multă pace interioară pentru a putea lupta mai ușor cu problemele vieții, practicarea repetată a yoga te ajută să-ți extinzi orizonturile în diverse moduri- de la a-ți întări trupul pentru a-ți găsi echilibrul și până la a-ți crește conștientizarea faptului că există o conexiune între corp și minte.

Nu îți face griji- poți să ai parte de numeroase beneficii fără a avea neapărat experiență. Dar așa cum se întâmplă și în cazul artei și al exercițiilor fizice, o persoană calificată te poate ajuta să obții cele mai mari avantaje de pe urma practicii, ajutându-te să-ți rafinezi mișcările și să-ți construiești o rutină care te va recompensa.

Cele 5 asane antistres

Următoarele 5 poziții de yoga pentru începatori ajută la gestionarea stresului, dar înainte să te apuci de treabă amintește-ți că yoga este o practică holistică. Prin urmare, este important să acorzi atenție stării tale mentale la fel de mult ca mișcărilor pe care le execuți. Yoga este un exercițiu fluid, ceea ce înseamnă că pozițiile de mai jos sunt performate în contextul de ansamblu, ce îmbină stările de contractare, de expansiune și pauzele. Fie că vei practica yoga alături de un prieten, fie că o vei practica în fața unui profesor în mediul online sau la un curs față în față, amintește-ți să te concentrezi asupra modului în care se simte corpul tău, asupra locurilor în care este acumulată tensiunea și la cum te simți când ești într-o stare de relaxare. Observă cum fiecare postură este însoțită de un anumit sentiment și cum corpul și mintea ta răspund acelei posturi.

Poziția lotus

Probabil că ești familiarizat/ă cu poziția lotus raportându-te la poziția tradițională cu picioarele încrucișate. Poziția lotus este poate cea mai reprezentativă poziție yoga, fiind folosită de milenii de cei ce practică meditația, reprezentând simbolul universal al spiritualității- se spune că ea menține legătură dintre pământ, oameni și ceruri, la fel cum planta lotus răsare din mâl și se înalță spre lumina universală. Această postură asigură minții posibilitatea de a rămâne liniștită, în ciuda faptului că rămâne conștientă fără a face efort.

Poziția cu genunchii la piept- Apanasana

Această postură reprezintă întoarcerea acasă, la un loc menit să ofere confort și hrănirea spiritului, potrivit autorilor „Instrumente Yoga pentru Profesori și pentru Cursanți” („Yoga Toolbox for Teachers and Students”). Poziția Apanasana ajută la ușurarea afecțiunilor provocate de stres cultivând purificarea și eliberarea. Fiind o postură a începătorilor, Apanasana îți permite să te detașezi și să te relaxezi mai ales după o zi lungă, dacă îți simți picioarele grele și dureroase.

Postura plug- Halasana

Este o postură mai dificilă pentru începători așa că, dacă te afli în această situație, o vei lucra după ce relaxarea și flexibilitatea vor veni odată cu exersarea de-a lungul timpului. Editorii „Yoga Journal” spun că această postură calmează mintea, stimulează organele abdominale și glanda tiroidă, ajută la întinderea umerilor și a coloanei, dar poate să reducă și oboseala și stresul.

Postura copilului- Garbhasana

Aceasta este una de odihnă, este un fel de metaforă a creației din pântecul divin, de acolo de unde apare tot universul. Postura copilului ne face să ne îndreptăm atenția spre interior pentru a recunoaște potențialul pe care îl avem pentru regenerare. Profesorul internațional de yoga și autorul Subodh Gupta a scris despre această postură că este atât de puternic relaxantă, încât după numai câteva minute de practică este posibil să te simți ca și cum ai fi pe jumătate adormit/ă.

Poziția mortului- Shavasana

Această poziție, ce se practică de obicei la finalul unui exercițiu yoga, este atât de relaxantă întrucât reprezintă simbolul morții atașamentului de eul egoist, eliberându-te de limitările corpului. Simona Sebastian, fondator al „Chakra-Anatomy.com”, explică faptul că, „în momentul în care ești foarte prezent/ă într-un anumit moment, când ești conectat/ă cu pământul, chakra coroanei va începe să se alinieze cu alte șapte chakre, iar energia va putea să curgă lent prin corpul tău subtil.”

Acordă multă atenție corpului

Modalitatea în care yoga se practică în prezent în întreaga lume este relativ nouă. Expertul yoga Sadie Nadini explică: „Filozofia yoga și indicațiile care țin de cum să îți găsești drumul auto-împlinirii au fost aici de mii de ani. Dar o practică specifică, holistică a yoga bazându-se pe fitness-ul fizic și spiritual nu a existat până acum 200 de ani.” Când face asemenea afirmații, Nadini se referă la începutului anilor 1900, când expertul în yoga Krishnamacharya și faimoșii săi elevi, precum  B.K.S. Iyengar și Pattabhi Jois, și-au creat propriul lor sistem de practici incluzând și gimnastica, exercițiile de stretching și alte tipuri de fitness.

În zilele noastre, yoga reprezintă un mix dintre practicile spirituale străvechi și un sistem de posturi și de mișcări ce sunt menite să promoveze flexibilitatea, tonusul muscular, echilibrul și vigoarea. Cu toate acestea, este indicat să ții seama și de următoarea precauție: discută întotdeauna cu un medic pentru a te asigura că exercițiile sunt potrivite pentru tine și găsește un instructor bun, care să te ajute să practici yoga și să eviți accidentările, întinderile. Cu cât vei pătrunde în profunzimile yoga, așa cum au făcut și alte milioane ce oameni ce au descoperit-o, cu atât îți vei elibera mintea și corpul de stres, scăpând și de alte dezechilibre ce afectează relația minte-corp.

Dorinta de a ajuta cat mai multi oameni sa descopere “Adevarata Stare de Bine” a dat nastere companiei ORGANIC INDIA. Suntem ghidati de valori puternice – integritate, respect pentru natura, respingerea compromisurilor – si am inteles ca, prin deciziile si prin actiunile noastre, avem posibilitatea de a imbunatati viata tuturor.

Credem in misiunea noastra de a fi un “Vehicul al Constiintei”, o sursa de fericire si echilibru. Credem in forta naturii si in puterea vindecatoare a plantelor medicinale indiene. Credem in alegeri constiente, in ORGANIC, in nevoia de natural! Pentru tine si pentru Planeta!

Iti multumim ca ai incredere in ORGANIC INDIA! Alegerile tale constiente si determinarea de a trai in armonie cu natura construiesc impreuna, zi de zi, calea spre „Adevarata Stare de Bine”.

ORGANIC INDIA – True Wellness